Probabil trebuia sa ma prind ca ma va pasiona cofetareala cand eram mica. Ca primul lucru pe care am invatat sa il gatesc pe la 9 ani au fost bezelele. Si nici nu am mai invatat sa gatesc altceva pana la 29 🙂 Si pentru ca imi ies intotdeauna si mereu cu cine vorbesc despre ele se plange ca nu ii ies.

Daca o sa reusesc one day sa ma fac chef patissiere (adica sa am timp sa ma duc la scoala la Paris – not likely any time soon) voi inventa o prajitura cu bezea si caramel. Promit 🙂

Dar sa revenim la bezelele de acasa.

Se bat spuma albushele, intr-un bol uscat si curat si fara urma de galbenush. Se adauga zaharul treptat (50 g pt fiecare albush, do the math), cate o lingura pe rand. Stiu, dureaza, dar conteaza. La final se adauga (daca e cazu) o linguritza cafea macinata (nu ness pliiiz), cacao, coaja de portocala, lamaie, extract vanilie, etc.

Asta e o bezea franceza destul de instabila (probabil de aia ii si zice franceza) si trebuie folosita imediat. Se pune intr-un poche a duille (daca nu aveti instrumentu desi se gaseste mai peste tot, Kitchen Shop par example) puneti bezeaua intr-o punga, taiati un pic un colt si turnati in tava mici guguloaie.

Se pot face si jumbo size, peste care merge si presarat niste alune tocate marunt.

Se pun o ora jumate (sau 2)  in cuptorul incalzit la 100-120 grade, depinde de cuptorul fiecaruia, intr-o tava cu hartie de copt. Daca se maronesc trebuie mai mic focu. Daca tot nu raman albe, tineti usa cuptorului intredeschisa proptita cu o lingura de lemn.

Ultima realizare au fost bezelele portocalii suparate pentru Hallowe’en pe care le-am si decorat corespunzator.

[nggallery id=12]