Pledoarie pentru cina in familie. Si cele mai bune chiftelute cu sos

Dupa cum m-am mai lamentat si in postul anterior nu am mai scris de mult desi am gatit. A lot. Pe langa motivul fotografic explicat acolo ar mai fi unul, banalitatea (aia din mintea mea). Adica pana acum am scris aici numai retete care aveau ceva deosebit, sau mi s-au parut mie mai deosebite. Nu m-am gandit pana acum sa scriu pe blog despre everyday food, caci, nu-i asa, din aia face toata lumea. Ei, dar se pare ca nu e asa.

Luna trecuta am fost la o conferinta de parenting (a fost minunata, aici gasiti un interviu cu psihologul american Michael Thomson ca sa va faceti o idee despre ce vorbesc). Ei si cum explica el acolo de stiluri parentale, sa dea omul un exemplu punand o intrebare salii: cati din voi dragi parinti mai aveti o cina organizata seara, la ora fixa? Eu sa ma reped sa ridic mana, pentru ca m-am regasit total, la noi la ora 7 fix dinner is on the table. Am renuntat in fractiunea de secunda 2 pentru ca…nimeni nu ridicase mana, ba chiar am auzit niste ha si hi prin sala. Really? Nimeni nu mai face asta? Sunt asa…demodata? In lumea de azi masa de seara este singurul loc unde mai ii prind pe toti ai casei la un loc, macar juma de ora, fara iphone, ipad si alte Is si cel putin pentru mine asta inseamna o mare parte a ceea ce insemna o familie, sau ce insemna pentru mine o familie. Probabil ca daca va spun ca vineri seara, in fiecare saptamana la cina de la ora 7 vin si toti bunicii deja devin alien.

Si sincer mi se pare pacat. Asa ca m-am hotarat sa scriu o serie de posturi cu si despre cina, aia din timpul saptamanii pe care o neglijeaza toti. Da, trebuie organizare, si da, nu ma mai uit de cativa ani la TV ca sa am timp pentru asta, deci treaba cere niste sacrificii. Dar cred ca merita.

Nu o sa mai iau de voi daca cina voastra e doar un senvis sau o pizza congelata si microundata, stiu ca toata lumea e ocupata (I know I am) si mereu uitam sa dezghetzam puiul ala, si nu o sa rezolvam dilema asta din prima. Sau nu ajung toti la ora 7 la masa, nici noua nu ne iese tot timpul, mai apare o sedinta, mai suntem plecati unul sau altul. Dar zic ca merita sa incercam macar o parte din timp, si sa nu ne dam batuti doar pentru ca asa sunt vremurile in care traim si “asta e”.

Ceea ce sper eu sa fac cu posturile “de seara” este sa va inspir un pic cu niste retete si strategii atunci cand frigiderul e plin dar nu ai nici o idee, cand copilul s-a hotarat brusc ca nu ii mai place pestele (se intampla si la foodie kids), cand nu ai timp, chef si pentru maine ai o prezentare de terminat. Toate sunt motive foarte bune dar ma gandesc ca daca ai ajuns sa citesti pana la paragraful asta, undeva te macina un pic ideea. Nu o sa zic sa gatesti zilnic, dar macar sa fi back in the game, sa incerci.

OK, destul cu filozofia, sa trecem la treaba. Si treaba incepe cu pixul si hartia. In weekend rezerva-ti 30 de minute or so pentru planificare. Mai intai care e programul tau de seara in saptamana care urmeaza? Noi de exemplu avem 3 seri cand ajungem cu totii acasa la 7 si nu mai e timp sa gatim, deci mancarea trebuie sa fie deja pregatita si doar sa o incalzim. Pentru zilele alea gatesc cu o zi inainte seara. In zilele care ajungem la 5, am timp pana la 7 sa fac si 5 feluri asa ca no special planning. Apoi, ce gatim? In general incerc sa avem o zi cu pui, una cu peste, vita, veggie si una cu paste. Ii las si pe copii sa isi aleaga meniul intr-o seara si sa il si gateasca ei. Imi aleg retetele (reviste, bloguri, inspiratia de sezon) si tot in weekend cumpar cam tot ce trebuie, cu pitstop zilnic la supermarket/piata intre birou-scoala-casa pentru fresh stuff si inventariez rapid camara pentru refacerea stocurilor. Si cu jumatatea asta de ora se rezolva aproape tot sau cel putin eterna “da noi ce mancam?”. Mai ramane doar sa gatim.

Prima reteta din seria “de seara” sunt chiftelutele cu sos, preferatele lui Alex si care se pot face in cantitati mai mari (pentru azi si pentru maine, nu a zis nimeni ca trebuie sa gatim zilnic) si/sau cu o zi inainte.

Anul trecut  am avut o tema grea: sa fac chiftelute cu sos “ca alea de la scoala”. Dupa felurite incercari, inclusiv vorbit cu doamna bucatar de la firma de catering, am reusit sa ma apropi de standardul copilului. Alex era realmente obsedat si toata scoala stia ca este felul lui preferat, au ajuns sa se numeasca “chiftelutele lui Alex”. E foarte placut sa ai un copil foodie dar la un moment dat devine greu, cand are pretentii clare si la obiect.

Dar cum de anul asta avem o noua firma de catering la scoala, au disparut faimoasele chiftelute cu sos din meniu si nu am mai scapat, trebuie sa produc saptamanal o cratita mare cu chiftele. Hotarata sa fac unele mai bune “ca alea de la scoala” am ajuns intr-un final la reteta aceasta, dupa vreo trei incercari. Si am primit verdictul: sunt mai bune ca “alea”, cumulat cu linsul farfuriei, despre care orice mama stie e complimentul suprem (desi nu cel mai politicos).

Reteta asta mi-a placut foarte tare pentru ca nu trebuie sa prajesc chiftelele, si le pot face cu o zi inainte.

Totul incepe cu sosul de rosii care la randul incepe cu cele mai bune rosii din lume. Ei da, am sapat si am comandat si am cumparat conserve de rosii San Marzano crescute in Italia, pentru ca cel mai bun sos iese cu cele mai bune rosii.

Intr-o cratita mare se calesc 1 ceapa si 2 catei de usturoi tocati, vreo 7-8 minute la foc mic pana se inmoaie. Se adauga un morcov ras si se caleste si el 4 minute. Se adauga 2 conserve de rosii (de 400gr), se asezoneaza cu sare si piper si o lingura de oregano si se lasa la fiert la foc min aproximativ 20 minute.

Separat se fac chiftelutele, se amesteca intr-un castron asa: 500 gr carne de vita tocata, 500 gr carne de porc tocata, 3 oua, 300 gr ricotta, 100 gr parmezan ras, 100 gr pesmet, 1 lingura de oregano, 3 lingurite de sare. Se formeaza cu mana chiftelutele si se pun intr-o tava de cuptor unsa cu ulei, una langa alta. Se coc in cuptorul incins la 230 grade cam 20 de minute, pana sunt patrunse. Apoi se pun in cratita cu sos de rosii si se mai fierb 20 de minute.

Enjoy your family dinner!

1

14 thoughts on “Pledoarie pentru cina in familie. Si cele mai bune chiftelute cu sos

  1. andreea

    Gatitu la cuptor cu ulei la.temp asa mare e la fel de nociv ca prajitul in ulei. Ciftelele la cuptor lasa grasime si dc nu pui ulei. Una peste alta, mi ai facut pofta de chiftele!!

  2. Monica Post author

    Ei, dar eu nu vad prajitul ca nociv. Pur si simplu metoda asta la cuptor mi se pare mai comoda, ar trebui sa le prajesc in mai multe transe si nu am timp (sau chef) mereu pentru asta 🙂 Asa le pun acolo si se prajesc singure. Job done 🙂

  3. Laura

    Urmaresc blogul de putin timp. Postul de azi e ideal pentru mine, mereu am nevoie de idei de cina. Chiftelutele cu sos au intrat si in gratiile copiilor mei. Le-am facut saptamana trecuta si au mancat destul de bine. Tot asa, portie dubla, servita o data cu piure, apoi cu cous-cous. Am folosit curcan si le-am oparit putin inainte de a le pune la cuptor, adica am fiert o oala de apa, am stins focul si apoi, dupa ce am modelat chiftelele, le-am pus cateva secunde in apa fiarta, apoi pe hartie de copt. Nu si-au mai lasat grasime si nu s-au uscat, cumva sucul din carne s-a sigilat si nu a mai curs in tava. Probabil ca daca pui ricotta ies mai pufoase, insa la cele simple parca se uscau de tot in tava si nu mai ramanea nimic din ele. E o treba migaloasa putin si nu prea “curata”, dar indeajuns de ok incat sa o repet. Tot pe un blog pe undeva am citit-o…Asteptam si restul ideilor!

  4. Iulia

    Oare pot sa fierb chiftele direct in sos, fara sa le mai bag la cuptor?
    Am incercat de multe ori sa fac chiftele la cuptor fara rezultate bune, iese apa din carne si se formeaza o spuma inestetica pe ele iar la final sunt prea uscate.

  5. Monica Post author

    Multumesc Laura. Presupun ca poti sa faci si asa, sa le oparesti inainte. La mine nu au lasat grasime in tigaie…depinde probabil si de cat de grasa este carnea iar ricotta le face usoare si pufoase.

  6. Monica Post author

    @Iulia: nu se pot fierbe direct in sos. Poti mai intai sa le prajesti in tigaie sau sa le fierbi cum zicea si Laura. Incearca si combinatia mea, nu au lasat nici apa, spuma sau grasime. Dar direct in sos nu prea merge

  7. Iulia

    Multumesc Monica, chiftelele au iesit delicioase.
    A mancat chiar si non foodie kid (aproape 2 ani) care in mod normal nu serveste decat cereale cu lapte si cartofi pai 🙂
    Mai asteptam retete pentru cina.

  8. oana

    f bune! le-am facut fara sos pt ca nu mai aveam timp. Irina cind a vazut poza pe tableta a zis: vai, mami ,ce mincare buna faci!

  9. Monica Post author

    @Iulia: ma bucur mult, mai ales ca am castigat in fata cartofilor pai 🙂 asta e o lupta foarte grea.

  10. Raluca Voda

    How snobish! San Marzano in cans may be the best tomato around, perhaps.
    Insa daca vrei rosii dulci si parfumate exista cel putin 10 tipuri de rosii in ROMANIA!!??! Whatever: Daca avem nevoie de engleza sa povestim o reteta de chiftea (parjoale, what have you!), pe care o fac in somn in tocuri, de acord, insa: It’s no great shakes, it’s something i learnt from my mother and she didn’t know there was another language apart from Romanian si in nici un caz alte rosii decit ROSII SI MARUNTE! But then she didn’t blog, she just cooked and the kids on my street would flock to our house to gorge themselves on my mother’s sos de rosii! De castravetii ei murati nu vreau sa vorbesc!

    Poate sa vorbesti cu mama lui Alex!?

    Raluca

  11. Monica Post author

    Ce sa zic Raluca, sunt intradevar snoaba la ingrediente, recunosc. Reteta asta o fac mai ales iarna cand rosii dulci nu exista decat la conserva si san marzano sunt cele mai bune (nu am zis-o numai eu). Cat despre romgleza mea, o iubesc si o folosesc cat vreau eu de des, mai ales la mine pe blog ca doar de aia e al meu. Daca nu iti place sau te deranjeaza, sunt mii de bloguri cu parjoale pe romana…feel free to read them. Pe aici dai numai de romgleza si ingrediente snobish. Sorry.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *