Dar si privelistea din farfurie… In zile senine si mai putin geroase, pe terasa acestui restaurant se servesc stridii, caviar, sampanie si alte minuni la gheata. Dar in general servesc inauntru specialitati internationale. Mie de obicei nu imi plac locurile cu mancaruri din toate tarile uniti-va, dar aici chiar le-a iesit pasenta.

La inceput poti alege sushi, blini din hrisca cu somon, icre, creveti sau carpaccio de vita, somon, ton sau bizon.

Toate sunt insotite de un coshuletz cu painci, ulei de masline, otet balsamic…the works

Daca ai inghetat de tot poti incerca o supa: din Franta supa de ceapa sau bouillabaise, din China supa Bihun (no idea cum e asta), supa vietnameza, supa mexicana de avocado, supa curry, supa de casatane ca in Italia, si tot asa.

Principalele ca la ONU: rata chinezeasca, pui koi soi tailandez, hamburger Zorba, grill mexican…noi am incercat sa ramanem mai loco alpin si am luat un fondue de branza servit cu paine (clasic), legume (am mai vazut), bacon (logic) si fructe (na ca asta e noua). Pentru cei mai putin foodie dornici sa incerce chestii, exista o lista lunga de pizze.

Si am ajuns la deserturi: sufleu cu grand marnier, kaisserschmarren (duh!), hot cherry sundae (cred ca singura chestie de inspiratie americana din meniu).

Totul s-a incheiat cu o ciocolata calda cu multa frisca si cu o coborare snur pana jos sa ardem caloriile.

Asa mult ne-a placut ca intr-una din zile am mai venit o data, si cu kinderii sa le facem educatie culinara evident ca au vrut pizza. Mai lucrez…

Ultima data cand m-a impresionat asa placut mancarea de partie (nu numai ca si gust, dar prezentare, servire) a fost la Chez Vrony in Zermatt. Dar uite ca am mai adaugat unul pe lista. Si nu trebuie sa fii schior sa ajungi la el, se poate urca si ca pieton cu telecabina pana sus.

Partieeeeeee…..

Un dovleac potrivit, din ala lunguietz, se curata de coaja si seminte si se taie cubulete. Cubuletzele se fierb vreo 15 minute pana se inmoaie si se fac piure.  Intr-o forma se intinde aluatul de tarta (din ala gata facut fresh de la megaimage) si se coace orb tot cam 15 minute la 180C.

Intr-un castron am batut 3 oua cu 150 gr de zahar brun (mi se pare mie mai aromat dar merge si din ala alb), apoi se adauga piureul de dovleac, 250 ml de smantana lichida, 1 lingura de apa de flori de portocal si 1 linguritza de scortisoara amestecata cu nucsoara. Se toarna tot amestecu asta in tarta semicoapta si se da la cuptor inca 30-35 de minute.

Cand s-a racit am facut fulgi de zapada din zahar pudra cu o forma de ornat cafeaua (are foodie man o colectie de forme din astea de motzat cafelele). Si voila, tarta buna de mancat pe viscol.

Pentru realizarea lui am folosit kiwi, mango, pepene rosu si galben din care am sculptat cubuletze cat am putut eu de simetrice pe care le-am asamblat ca in cubul faimos, cu un sos de fructul pasiunii langa ca sa fie mai prezentabil si restaurantworthy.

Acum trebuie sa recunosc ca ideea pentru acest cub mi-a venit cand Electrolux m-a invitat sa particip la concursul pentru o cina la restaurantul The Cube, pentru care trebuia sa gatim ceva in spirtiul cubului….cum Alex tot se munceste la cubul lui rubik de ceva vreme mi-a venit ideea acestui cub din fructe pe care l-a dovedit foarte usor

Iata deci my dish pentru concurs, desert din fructe in forma de cub, pe care trebuie sa il votati si aici pe blog si pe FB…so feel free to vote for me!!!

Post edit: Am primit multe comentarii cum ca ideea nu-i a mea, nu e orginala, si ca le-am copiat reteta de pe blogul lor, mail mult sau mai putin politicoase. Oameni buni, pai ce am zis eu ca e ideea mea? am zis ca “mi-a venit ideea”. In plus eu zic ca ideea i-a venit primul Dl. Rubik Ma gandesc ca doar el putea sa imi zica “stai asa ca e ideea mea”.

Dar ca sa fie cat se poate de clar iata cum “mi-a venit ideaa” sa fac cubul din fructe. De vina e Madalin of Wine and Knives ca ne-a dus intr-un weekend in Austria (despre excursia cu pricina puteti citi aici) si in timp ce asteptam noi la restaurant sa ne dea masa am zarit pe un raft la intarare revista asta si mi-a ramas in minte coperta, mi s-a parut geniala. Fast forward in decembrie si din nou cu Madalin la masa dezbateam noi ce sa facem pentru concursul Electrolux, nu aveam nici o idee ce pot sa fac inspirat de The Cube (ca a fost tema nu? ) si cum the mind works in misterious ways mi-am amintit de cubul de pe coperta. Cum ala era cu ceapa si alte legume si eu aveam dubla sarcina sa fac si ceva pt copil am schimbat legumele pe fructe, si iata ca a iesit cubul lui Alex din fructe inspirat de revista asta, de fructele pe care le tai pentru copil si de cubul care ii sta pe birou. There you have it: The inspiration.

Enjoy!

Pentru aluat se amesteca 375 gr faina, 1 lingura de zahar si o linguritza de sare si se adauga 200 gr unt pana se face ca un nisip ud. Adaugam putina apa rece pana se leaga. Se imparte in 2, se imbaraca in folie alimentara, se turtesc ca doua placinte si lasa la frigider cel putin o ora (nu le uitati mai mult de 2 zile).

Intre timp se face umplutura: 3 mere se curata de coaja si se taie felii subtiri. Intr-un vas se pun merele taiate, struguri rosii/negri de care gasiti cam un ciorchine gras (boabele taiate in jumate), zahar si 2 linguri de faina. Se amesteca des si se lasa pe foc mic cam 30-40 minute pana se leaga si fructele sunt bine coapte. Se lasa la racit.

Una din cele 2 foi se intinde si se aseaza intr-o forma de tarta din ceramica (a mea e de la ikea). Se ingheata bine in congelator 10 minute, dupa care se coace orb 25-30 minte la 190C pana marginile se fac aurii. Se lasa la racit complet. Cand e rece se umple cu fructele si ele reci si se acopera cu cealalta foaie, din care s-au taiat in prealabil niste forme (eu am taiat niste frunze dar orice gaura prin care sa iasa aburul e ok). Se lipesc bine marginile si se da la cuptor cam 50min – 1 ora pana este aurie si zeama a bolborsit si s-a scurs. Daca nu vreti sa frecati la cuptor dupa aia, puneti o tava dedesubt in care sa curga zeama lipicioasa. Se serveste calda, dar si rece e buna daca mai ramane.

Asta a fost Legend of the Fall (cine s-a gandit la Brad Pitt…sorry).

Am ales Padstow Seafood School dupa ce am urmarit multe emisiuni cu Rick Stein si mi-a placut foarte mult stilul lui si cum vorbea mereu despre acest orasel mic de pescari Padstow si despre pescuit si toate cele. Scoala asta face in principal cursuri de o zi dar de 2 ori pe an se organizeaza si cursuri de 4 zile rezidentiale, unul in aprilie si unul in noimebrie. Asa ca mi-am facut valiza si intr-o frumoasa dimineata de noiembrie foodie man m-a dus la aeroport sa plec la scoala. Ultima oara cand m-a condus la scoala eram la liceu (insert aici inimioare si alte alea).

Padstow se gaseste in regiunea Cornwal asa ca de la Londra am luat trenul vreo 4 ore pana intr-un mic orasel cu un mic peron inconjurat de o padure. Si de ploaie…foate british, no?

Am luat singurul taxi din halta si am mai mers vreo 45 de minute pe niste drumuri inguste, ude si pustii pana la destinatie: The Seafood Restaurant. Lung drum deci.

Mai intai despre Padstow, un mic sat pescaresc, acum sat turistic, are cateva strazi, 1 banca deschisa 3 zile pe saptamana, 1 posta, un supermarket, 3-4 hoteluri plus pensiuni, cateva restaurante, cateva pub-uri, multe magazine de suveniruri and the like, si o scoala de gatit. Padstow a devenit cunoscut dupa ce Rick Stein si-a deschis aici primul restaurant, apoi scoala, apoi un hotel, si altu, si alt restaurant, si o patiserie, si cine mai stie ce o sa faca. Vara e arhiplin si aglomerat, dar in noiembrie mai mult localnici, de cateva ori eram singura pe strazile alea, aproape suprarealist. Dar foarte foarte frumos.

Cum eram prinsa la scoala mai toata ziua, intr-una din zile am skip the lunch ca sa dau o raita prin sat pe lumina si sa vad ce e prin magazine: multe patiserii care vindeau Cornish Pasty, cornish icecream, cornish fudge…cateva magazine cu suveniruri, un magazin cu cele trebuincioase la gatit (de aici am plecat cu 2 sacose, nu m-am abtinut recunosc).

Back to the school. Scoala este construita chiar pe chei, prin geamurile mari se vedea estuarul, dimineata numai nisip, pana seara cand terminam scoala se umplea de apa si ieseau barcile. Si erau multi pescarusi, hence this sign.

In fiecare zi la ora 9 ne prezentam la scoala sa ne luam in primire jacheta si sortul si sa analizam ce vom face in ziua respectiva la o cafea.

Sala de curs are o zona de demo unde au gatit chefii formatori, camere video peste postul de gatit, plasme pe care vezi ce se intampla in cratita, foarte profi. Chef ne-a fost Marc, foarte dragutz si amabil si saritor, un pic obosit dupa un an de predat acelasi peste, dar foarte ok.

In fiecare zi se intampla asa: demo un fel, mers la posturi si gatit, gustat; alt fel demo, iar gatit, iar gustat, si tot asa pana la ora 4.  Sala are forma unei bucatarii de pe vapor, cu geamuri rotunde si tavan in forma unei carene.

Si in 4 zile am  curatat, filetat, prajit, fiert, aburit, afumat, si mai ales mancat, o multime, da o multime de pesti, scoici, creveti, calamari…Si fiecare minut a fost minunat. Ma rog mai putin ala in care a trebuit sa paralizez si sa omor un crab cu o surubelnita. Bleah.

Am avut noroc de un grup foarte simpatic: 3 doamne din Norvegia, un domn care avea acasa un mic hotel-restaurant in care si gatea, o domnisoara care gatea pe un vapor in Turcia, un bancher din City, cativa pensionari, un baiat de 24 de ani in cautarea unei probabile meserii. Si eu. In ciuda acestui amestec ne-am simtit. Lucru dovedit si in fiecare seara la pub. Am lucrat in echipe de cate 2 si am nimerit cu Peter, cel mai funny si mai witty si mai de treaba doctor pe care l-am cunoscut ever. Deci atata am ras si m-am distrat alea 4 zile cat nu am ras tot anul asta. Asta dupa ce am prins gustul umorului englezesc. Cand ma fac mare vreau sa fiu ca el.

Iata mai jos cam ce am gatit, cine are o curiozitate aparte sa intrebe:

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Intr-o dimineata am avut o excursie de profil, la piata de peste din Newlyn. De fapt nu-i o piata ci o bursa. Pe la 6 dimineata (nu intrebati la cat m-am trezit in ziua aia) pestii erau deja dati jos din barci, pusi in tavi pe specii, marimi si ce mai sortau ei, si se licita de zor de catre agenti pe fiecare ladita…cred ca o ora am stat sa ne uitam la ei si nu ne-am plictisit. Apoi alta ora ni s-a povestit despre pescuitul responsabil, despre protectia speciilor, si cum au un sistem asa bine pus la punct ca daca mergi la o pescarie si ceri codul pestelui, poti intra pe net si sa vezi cine si cand si cum l-a pescuit. Incredibil.

Am avut parte si de o surpriza, Rick Stein himself a aparut la scoala pentru o mica sesiune de autografe si poze. Nice

In ultima seara am gatit toti la comun un singur fel si anume lobster termidor si bouillabaisse si totul s-a incheiat foarte frumos.

Dupa care a urmat petrecerea in pub, si cand s-a inchis si ala, am ajuns toti pe acoperisul hotelului cu o lada de sampanie rasarita din portbagajul unui coleg…pana la 3 dimineata. Asta da petrecere de sfarsit de curs

A fost o saptamana deosebita, mi-a placut foarte mult si scoala si ce am invatat (acuma sa vad cum gasesc si la noi pestii aia) si atmosfera, ce sa mai, una din cele mai bune saptamanii de anul asta. Ghici la ce m-am gandit cand am aruncat banutz aici…

Si ca sa testam cat de important e fiecare gest,  am facut un experiment de 15 minute cu foodie kids, sa stea legati la ochi si sa vedem cum li se pare. La inceput a fost foarte distractiv, au crezut ca e un joc. Au incercat sa-si identifice jucariile pe pipaite. Dupa 5 minute Filip a zis ca e “urat jocu asta mama, nu mai vreau”. L-am rugat sa mai incerce. Au lasat jucariile si am mers la baie sa ne spalam pe maini. Din instinct Alex a aprins lumina…dar tot intuneric. Cat de marunte ni se par gesturile acestea, si ce greu constientizam importanta lor. Dupa ce au lasat o balta in baie, am mers la bucatarie sa bem apa. Au pipait toti peretii (bine ca se spalasera pe maini) si si-au pus singuri apa in pahare…o alta mare balta. Filip nu a mai putut deloc, “mama chiar nu mai vreau, pot sa dau asta jos?”  L-am lasat, era vizbil afectat. Alex a mai orbecait prin camera lui pana a dat cu capul de tocul usii, dupa care si el a aruncat carpa si s-a reapucat de Angry Birds, declarand ca “e nashpa rau sa nu vezi nimica”.

Le-am povestit de ce ne-am jucat asa, cati copii si oameni sunt care nu vad deloc, care nu se pot uita la desene sau juca Angry Birds…ca suntem norocosi ca putem sa scoatem carpa cand vrem, si ca e important pentru acesti oameni sa aiba orice ajutor pentru o viata mai usoara, chiar si o sticla de lapte.

Daaar, dupa ce saptamana trecuta am gatit kile si kile de pesti si scoici si alte chestii subacvatice my mojo came back.

Pentru ca a venit toamna si cei doi copaci din curte sunt pini, au cazut pe jos muuuulte ace. Am mituit baietzii cu briose sa le culeaga pentru ca aveam un plan maret. Un plan maretz numit ECLADE. Adica scoici parlite sub ace de pin…asta da comeback.

Reteta pentru Eclade este foarte simpla. Se iau si se curata midii, se pun frumos cu varfu in sus (cand se deschid sa nu cada cenusa in ele), se acopera cu muulte ace de pin stranse de copii si se da foc…

Dupa ce ard bine toate acele se vantura cenusha si gata. Aroma si gustul afumat al scoicilor….incredibil, fara cuvinte si tot asa…la cate midii am mancat la viata mea in fel si chip, astea sunt de departe cele mai bune.

Fug sa fac alte briose sa mituiesc niste culegatori de ace de pin…

Pentru cine a ratat introducerea, evenimentul a constat intr-un atelier in care eu trebuia sa gatesc stil demo 3 feluri de mancare sanatoase pentru copii mici in fata a vreo 10 mamici de la tara.

Excursia a inceput cu drum lung de 4 ore si ceva, inceput foarte devreme pe la 6 dimineata asa. Pana pe la 7 juma am dormit in microbuz, dupa care m-am trezit cu o cafea nasoala de benzinarie de margine de drum (of ce dor mi-a fost de cafeaua lui foodie man…). Restul drumului a fost plin de amintirile navetei din zilele mele corporatiste, cand mergeam la Slatina o data pe saptamana…ce vremuri indepartate. Lasand melancoliile la o parte, pe la 11 am ajuns in satul Valea lui Patru si in casa unde urma sa aiba loc atelierul.

Am fost intampinati cu o masa cu de toate si cu tzuica fiarta la care eu am zis pas ca nu sunt in stare sa beau asa ceva.

Dupa ceva introduceri si prezentari m-am indreptat spre bucatarie sa imi amenjez locul faptei. Mi-am scos cutitele aduse de acasa si m-am pus pe curatat un lighean de legume in timp ce mamicilor le erau prezentate aspecte teoretice legate de alimenatia sanatoasa a copiilor. Ideea e ca aceste mamici nu stiu cum trebuie sa isi hranseasca corect copii, adica le dau sare mai devreme de un an, carne tocata (mici !?) la 7 luni, si tot asa. In general nu gatesc separat ci le dau cam ce mamanca si adultii. Chestie care evident duce la diverse deficiente si boli legate de nutritie. Initial am crezut ca fac asta pentru ca nu au alte posibilitati si asta e, fac o oala de ciorba si toti mananca din ea. Si cine sunt io sa vin de la Bucuresti sa le zic ce si cum sa manance. Dar surpriza, nu e chiar asa. Problema nu sunt banii ci informatia. Din dialogul purtat cu medicul din sat, am aflat cu mare mirare ca le dau snacks si bomboane si ciocolata si apoi se mira ca nu mai mananca copii mancare sau ca ii doare burta. Si de fapt tot scopul acestui program e sa le explice si sa le infomreze cum trebuie procedat.

Bun, si iata ca am intrat eu pe scena. Deja ma vedeam o Jamie predicand despre legume, cam cum a facut el in scolile britanice, si cum o sa schimb eu realitatea aceasta trista. Am produs o supa de legume care ideal era pasata dar la sita nu prea iese chiar asa ca la robotul meu. O mancare de pui cu mazare si conopida, tema fiind sa folosesc legume din brosurile World Vision. Brosuri care iara m-au pus pe ganduri, cum de am ajuns in stadiul ca sa explicam unor oameni de la tara ce sunt si cum se folosesc morcovii, conopida, mazarea, dovleacul…Si niste papanasi/gogosi din dovleac. Si in timp ce gateam eu de zor, vedeam privirile neincrezatoare a 10 mame/gospodine….”nu pui sare?”, “doar atat ulei la mancare? noi punem mai multa untura”, “prajitura cu dovleac? pai asta noi il dam la porci” si tot asa vreo 2 ore.

Interesanta a fost si partea in care le-a intrebat cam ce gatesc ele de obicei: ciorba de cartofi cu galushte (cam multi carbohidrati, nu?), pui la ceaun (la unul m-as fi bagat si eu trebuie sa recunosc), tocanite si ardei umpluti si alte tocaturi, placinta cu mere (mere de la aprozar….), bomboane rafaelo (asta m-a dat pe spate, trebuie sa recunosc). Ideea ca toate sunt bune si gustoase, dar nu zilnic nici la un om matur, dar la niste copiii de un an, doi sau si mai mici.

Acum sincer nu stiu cat am reusit sa le conving, dar pot sa va zic ca eu m-am simtit foarte bine, la urma urmei o audienta semiostila e mai buna decat una indiferenta. Am avut ceva discutii acolo

Dupa ce am terminat demo si mi-am strans cutitele, am mancat cea mai buna zacusca cu paine de casa, facuta de dna Tanta care a fost si gazda adunarii si m-a lasat sa cotrobai prin sertare dupa o lingura, o sita, una alta. Si m-am intors acasa dupa alte 5 ore pe drum, dar multumita ca am facut ceva, sau cel putin am incercat sa fac ceva.

Asa ca joi voi merge la o sesiune de gatit dedicata tinerelor mamici din mediul rurual, incercand sa le conving ca a gati sanatos si usor pentru copiii lor, nu este greu si nici nu trebuie sa coste foarte mult, sesiune in care voi prepara 3 feluri de mancare pentru 10 mamici dornice sa invete. Sunt sigura ca va fi o experienta interesanta si despre care va povestesc eu dupa.

Daca va atrage cauza si doriti sa veniti si voi in sprijinul acestei campanii, puteti sa va abonati la bunatate aici.