Biscuitii astia dantelati se fac foarte repede si usor si sunt minunati la gust.

Mai inatai aduna pe masa asa: 90 gr migdale crude cu coaja cu tot, 2 linguri de fulgi de ovaz, 85 gr de unt, 6 linguri de zahar tos, 2 linguri de zahar brun, 1 lingura de miere, 1 lingura de faina.

Intr-un mixer se piseaza migdalele cu ovazul pana se fac ca un pesmet. Se topeste unul intr-o craticioara, se adauga ambele zaharuri si mierea si se amesteca pana se dizolva toate, cam 1-2 minute. Se ia de pe foc si se amesteca pesmetul de migdale, faina si un praf de sare. Se amesteca bine, va avea o consistenta destul de tare.

In timp ce se incinge cuptorul la 180 grade se pun pe 2 tavi asternute cu hartie de copt, lingurite din compozitie, cam la 6 cm distanta (se vor topi si intinde). Stau in cuptor cam 20 minute, pana se caramelizeaza si se intind.

Cand se gata se transfera biscutii inca pe hartie din tava pe un grilaj sa se raceasca (dar nu ii ridica de pe hartie inca).

Se topeste niste ciocolata neagra si se intinde cu o pensula de patiserie pe jumatate din biscuti (sau toata suprafata daca nu va abtineti). Mai trebuie sa asteptati inca vreo 2 ore (foarte greu asteptatul asta, va spun) pana se intareste ciocolata.

Dar asteptarea merita cu varf si indesat. Sunt absolut minunati. Si dispar foarte repede.

Mai intai am pregatit crema patisierre. Se pun la incalzit 500 ml lapte cu extract de vanilie. Pana se incalzeste am amestecat 6 galbenushe cu 100 gr de zahar bine la mixer, dupa care am adaugat si 40 gr de amidon (maizena). Se toarna laptele cald peste amestecul cu ou si apoi totul inapoi pe foc unde se amesteca bine si nonstop vreo 5 min pana se leaga frumos. Se ia de pe foc si se adauga o treime de ceasca de espresso (Nespresso, what else?). Se lasa la racit.

Pentru eclerele propriu zise se face un aluat de choux care desi suna periculos e chiar usor si fun de facut. Amesteci si amesteci si brus totul se leaga exact cum trebuie. Dar sa vedem ce amestecam. Intr-un vas (v-am zis ca e rost de multe castroane) se pun la incalzit 125 ml apa cu125 ml lapte (dar merge si numai cu 250 ml apa daca tot laptele din casa a ajuns la crema patisierre) cu 100gr de unt si un vf de sare. Cand s-a topit untul se adauga 130 gr de faina dintr-o data si se amesteca bine cu o lingura de lemn. Se reduce focul la mediu si se tot amesteca pana cand aluatul se desprinde frumos de pe marginile cratitzei. Asta e un moment din ala de evrika

Se lasa la racit un pic si se incorporeaza PE RAND 4 oua. Adica nu se adauga unul pana nu s-a amestecat bine cel dinainte. Eu fac operatiunea asta la  mixer (yep, inca un castron) ca manual ia cam mult. But it can be done. Rezultatul final e un aluat care se desprinde fasii. Alt moment de evrika.

Se incinge cuptorul la 190 grade si se asterne hartie de copt pe doua tavi. Se pune aluatul intr-o punga de patiserie cu douille si se insira in tava eclerele. Eu le fac la dimensiune medie si imi ies cam 30 de bucati. Se coc cam 20 de minute (fct de cuptor, deh).

Cand sunt gata sunt crescute si frumos rumenite, se lasa la racit si ele.

Urmeaza asamblarea, adica se taie de-a lungul eclerului (de tot sau numai pe o parte) si cu o linguritza sau alta punga de patiserie se umplu cu crema patisierre.

La sfarsit se glazureaza cu o glazura simpla din cele 2 treimi de ceasca de espresso ramase si zahar pudra cat sa aiba o consistenta spreadable.

E voila, eclere cu cafea. Bon appetit.

Foodie man a fost pe val si ne-a facut pizza si hamburgeri si alte animale la gratar. Eu nu am scapat pana nu am facut homemade hamburger buns, care, trebuie sa fiu modesta si sa spun ca au iesit minunat.

Dupa atata mancare merge si un desert. Sau mai multe: eclair cu ciocolata, panna cotta affogato, chocolate peanut butter icecream in coshuletz de bezea, din astea.

A fost un 1 mai cu adevarat munictoresc but so worth it.

Nu stiu cum pica la anu da sa fie macar la fel de frumos ca anul asta.

In compozitia de bezea clasica (care se face cum am zis aici) am adaugat cateva lingurite de espresso si o lingurita de cafea macinata si am turnat-o frumos in tava in forma de cosulete. Apoi la cuptor la 100 grade si vreo 2 ore pana s-au uscat bine.

Pentru umplutura am facut o clasica creme patissiere tot cu cafea, sa se asorteze la cuib.

Se amesteca 6 galbenushe cu 50 gr de zahar bine de tot. Se adaua 40gr de faina si se amesteca din nou bine de tot. Intr-o craticioara am incalzit 500ml de lapte cu inca 50 gr de zahar si extract de vanilie, cum a dat in clocot hop peste amestecul cu galbenushe pana se omogenizeaza si pe urma inapoi in craticioara pe foc. Se da din nou in colcot si se amesteca continuu vreo 2 minute la foc mediu cu un tel pana capata consistenta necesara. Am adaugat si o ceashca mica de espresso la sfarsit.

Dupa ce s-a racit se umplu cu crema cuiburile si ele racite si se decoreaza cu oua de cicocolata.

E voila, cuiburi cu oua. De Pasti.

Waterside Inn are un record impresionant mentinandu-si cele 3 stele timp de 25 de ani…asa ca nu cu putine emotii am ajuns la inceputul lunii martie in aceasta adevarata institutie.

Inca de la intrare te inampina o armata de personal, toti se straduie sa te ajute. Au un radar special care ghiceste ca vrei la baie (spooky) si te insotzeste pana la usa sa nu te pierzi “this way Madam”, se repede sa iti tina scaunul cand schitezi o idee cum ca vrei sa te ridici, iti schimba servetul de cate ori fugi de la masa. Traditia continua cu meniul pentru doamne (ala fara pretzuri…old school) probabil pentru ca macar unul din comeseni sa nu lesine Preturile sunt enorme, un espresso face 12 lire, antreurile pleaca de pe la 30 si tot urca. In atmosfera asta cel mai bine iesi, desi pare bizar, cu meniul de degustare numit “Le menu exceptionell” care te scoate la numai 139 lire de participant.

Desi ma asteptam la o atmosfera de muzeu (restaurant francez de 3 stele, duh) am gasit dimpotriva o atmosfera vesela si chiar galagioasa. Mese cu copii care se mai plimbau pe la mese, discutii aprinse ca intr-o pizzerie italiana… Poze am facut cu telefonul, m-am gandit ca nu cadreaza cu restaurantu sa ma car cu ditamai DSLR…la ce nebunie era acolo nu cred ca ma vedea nimeni.

Noi am prins ultima saptamana cu meniu de iarna si care s-a desfasurat cam asa:

Supa crema de parmezan cu trufe si o saratica cu migdale. Foarte buna si foarte light in ciuda ingredientelor de obicei grele, trufele si-au facut de cap si in pateul ala s-a vazut ca le chef patron e la baza chef patiser…fara cusur.

Escalop de foie gras cu radacinoase glasate, piure de telina, verjus si sos de stafide…cand o sa imi iasa si mie asa foie gras nu stiu (al meu se topeste sau iese prea roz la mijloc) asa ca m-am bucurat tare de el.

Medalioane de lobster cu sos de ghimbir si port de legume julienne; gatit perfect, fara vreo impresie de cauciuc si aranjate frumos in suportul original.

Duo de vanat (caprioara si prepelita) cu un foietaj plin cu ciuperci,  si sos poivrade. Caprioara perfect roz la mijloc cum trebuie si deosebit de frageda (oare cat s-o fi marinat saraca) si garnitura perfect aleasa la vanat.

Pentru curatat palatul un sorbeto perfect de lamaie in votca.

La desert am primit o lacrima de ciocolata cu mango si fructul pasiunii…bun sa imi dea lacrimile…cum ziceam le chef patron e cofetar…

Pentru ca l-am vazut la tv pe Alain cum face sufleul asta a trebuit sa il gustam…dreamy. Sufleu cu portocale confiate si coacaze rosii.

La sfarsit am primit si o colectie de petitfours numite aici mignardises…una din fiecare ca e frumos sa imparti si nu a mai ramas nimic.

Si o surpriza din partea casei (awhhhhh )

Waterside Inn este intradevar un restaurant de referinta, clasic francez, bazat pe ingrediente si tehnica perfecta. Pentru adeptii “the nitro way” mergeti alaturi la The Fat Duck (efectiv in celalat capat al strazii). Dar aici experienta culinara si serviciul impecabil fac toti banii. Chiar asa de multi.

Din cate stiu eu (ca nu am facut inca o ciorba de oase….) de obicei cui ii place maduva o culege dintr-un os care a fiert in supa. Dar nu aveam dispozitia necesara sa fierb supa si ma framanata ideea ca o sa cada maduva din oase prin supa si strica efectul. Asa ca dupa o mica cercetare am descoperit ca se pot coace oasele astea…ceea ce am si facut.

Am pus oasele pe partea mai lata sa stea bine in tava si le-am bagat la cuptorul bine incins la 230 grade si le-am lasat acolo pana mi s-a parut mie ca s-a facut (in jur de 25 min da depinde de la os la os ca sa zic asa).

Foodie man tot le-a dat tarcoale si cand s-au racit a scos frumos maduva din oase cu linguritza de mancat homar (primita cadou la scoala de pesti si care nu vazuse nici un homar la viatza ei) si a intins maduva pe painea prajita. Cativa fulgi de sare si gata. Happy foodie man

Ca sa mi se para si mie ca am gatit totusi ceva (bagat/scos oase din cuptor nu se poate numi gatit) am facut un dressing mic din cateva capere, o esalota si patrunjel amestecate cu un pic de ulei de masline si zeama de lamaie. Looks better zic ca de gust tot nu am gustat.

So there you go, daca va place maduva go for it. Foodie man zice ca a fost za best.

Dar si privelistea din farfurie… In zile senine si mai putin geroase, pe terasa acestui restaurant se servesc stridii, caviar, sampanie si alte minuni la gheata. Dar in general servesc inauntru specialitati internationale. Mie de obicei nu imi plac locurile cu mancaruri din toate tarile uniti-va, dar aici chiar le-a iesit pasenta.

La inceput poti alege sushi, blini din hrisca cu somon, icre, creveti sau carpaccio de vita, somon, ton sau bizon.

Toate sunt insotite de un coshuletz cu painci, ulei de masline, otet balsamic…the works

Daca ai inghetat de tot poti incerca o supa: din Franta supa de ceapa sau bouillabaise, din China supa Bihun (no idea cum e asta), supa vietnameza, supa mexicana de avocado, supa curry, supa de casatane ca in Italia, si tot asa.

Principalele ca la ONU: rata chinezeasca, pui koi soi tailandez, hamburger Zorba, grill mexican…noi am incercat sa ramanem mai loco alpin si am luat un fondue de branza servit cu paine (clasic), legume (am mai vazut), bacon (logic) si fructe (na ca asta e noua). Pentru cei mai putin foodie dornici sa incerce chestii, exista o lista lunga de pizze.

Si am ajuns la deserturi: sufleu cu grand marnier, kaisserschmarren (duh!), hot cherry sundae (cred ca singura chestie de inspiratie americana din meniu).

Totul s-a incheiat cu o ciocolata calda cu multa frisca si cu o coborare snur pana jos sa ardem caloriile.

Asa mult ne-a placut ca intr-una din zile am mai venit o data, si cu kinderii sa le facem educatie culinara evident ca au vrut pizza. Mai lucrez…

Ultima data cand m-a impresionat asa placut mancarea de partie (nu numai ca si gust, dar prezentare, servire) a fost la Chez Vrony in Zermatt. Dar uite ca am mai adaugat unul pe lista. Si nu trebuie sa fii schior sa ajungi la el, se poate urca si ca pieton cu telecabina pana sus.

Partieeeeeee…..

Un dovleac potrivit, din ala lunguietz, se curata de coaja si seminte si se taie cubulete. Cubuletzele se fierb vreo 15 minute pana se inmoaie si se fac piure.  Intr-o forma se intinde aluatul de tarta (din ala gata facut fresh de la megaimage) si se coace orb tot cam 15 minute la 180C.

Intr-un castron am batut 3 oua cu 150 gr de zahar brun (mi se pare mie mai aromat dar merge si din ala alb), apoi se adauga piureul de dovleac, 250 ml de smantana lichida, 1 lingura de apa de flori de portocal si 1 linguritza de scortisoara amestecata cu nucsoara. Se toarna tot amestecu asta in tarta semicoapta si se da la cuptor inca 30-35 de minute.

Cand s-a racit am facut fulgi de zapada din zahar pudra cu o forma de ornat cafeaua (are foodie man o colectie de forme din astea de motzat cafelele). Si voila, tarta buna de mancat pe viscol.

Pentru realizarea lui am folosit kiwi, mango, pepene rosu si galben din care am sculptat cubuletze cat am putut eu de simetrice pe care le-am asamblat ca in cubul faimos, cu un sos de fructul pasiunii langa ca sa fie mai prezentabil si restaurantworthy.

Acum trebuie sa recunosc ca ideea pentru acest cub mi-a venit cand Electrolux m-a invitat sa particip la concursul pentru o cina la restaurantul The Cube, pentru care trebuia sa gatim ceva in spirtiul cubului….cum Alex tot se munceste la cubul lui rubik de ceva vreme mi-a venit ideea acestui cub din fructe pe care l-a dovedit foarte usor

Iata deci my dish pentru concurs, desert din fructe in forma de cub, pe care trebuie sa il votati si aici pe blog si pe FB…so feel free to vote for me!!!

Post edit: Am primit multe comentarii cum ca ideea nu-i a mea, nu e orginala, si ca le-am copiat reteta de pe blogul lor, mail mult sau mai putin politicoase. Oameni buni, pai ce am zis eu ca e ideea mea? am zis ca “mi-a venit ideea”. In plus eu zic ca ideea i-a venit primul Dl. Rubik Ma gandesc ca doar el putea sa imi zica “stai asa ca e ideea mea”.

Dar ca sa fie cat se poate de clar iata cum “mi-a venit ideaa” sa fac cubul din fructe. De vina e Madalin of Wine and Knives ca ne-a dus intr-un weekend in Austria (despre excursia cu pricina puteti citi aici) si in timp ce asteptam noi la restaurant sa ne dea masa am zarit pe un raft la intarare revista asta si mi-a ramas in minte coperta, mi s-a parut geniala. Fast forward in decembrie si din nou cu Madalin la masa dezbateam noi ce sa facem pentru concursul Electrolux, nu aveam nici o idee ce pot sa fac inspirat de The Cube (ca a fost tema nu? ) si cum the mind works in misterious ways mi-am amintit de cubul de pe coperta. Cum ala era cu ceapa si alte legume si eu aveam dubla sarcina sa fac si ceva pt copil am schimbat legumele pe fructe, si iata ca a iesit cubul lui Alex din fructe inspirat de revista asta, de fructele pe care le tai pentru copil si de cubul care ii sta pe birou. There you have it: The inspiration.

Enjoy!