Inca in extaz dupa experienta de la Osteria Francescana, dupa fix o saptamana ne infiintam plini de entuziasm la Il Calandre, al doilea restaurant italian din top 50, clasat pe locul 20.

Mai aproape de hotel, de data asta la doar o ora de condus, ajungem la periferia orasului Padova, intr-o zona cam industriala. Imprejurimile restaurantului aduc a centura Bucuresti, dar macar aici am gasit loc de parcare care nu implica si amenzi, si nu peisajul conteaza ca noi am venit sa vedem ce au inauntru.

A few words despre fratii Alajmo, Massimilliano este cel mai tanar chef italian care a primit 3 stelutze Michelin, si impreuna cu fratele lui conduce o retea formata dintr-un hotel (la parterul caruia este restaurantul cu pricina), 3 restaurante si un magazin de delicatese sa zicem, magazin care vinde si vesela si alte ceramice cu numele lor. O adevarata industrie. Si in domeniul asta industria nu prea imi suna bine (ati vazut ce a patit Gordon cand s-a aflat ca servea mancare congelata…tz tz)

Cum intram in restaurant, pow un geam mare transparent prin care se vedea bucataria…oh wow, nu vezi dezi bucatria unui restaurant de 3 stelutze. Arata…cam clinic daca pot spune asa. Fooooarte mare curatenie, nici o picatura pe langa, haine albe impecabile pe omuletzi, mai ca arata a laborator. Si mare liniste, nimeni nu tzipa, alerga si alte imagini pe care la aveam eu despre o bucatarie reala. Apoi apare si chef himself sa dam mana si sa ne ureze pofta buna. Ajungem la masa, design futurist in sala, destul de intuneric asa, dar fiecare masa avea deasupra o lampa mix intre lampa de masa de biliard si uscator de coafor :). Mesele aveau in mijloc o scobitura unde a salashuit coshuletzul cu paine…Nu stiu de ce nu putea sa stea PE masa si nu in gaura aia.

Trecand de criticile mele de arta design interior, am trecut la treaba. Pe masa ne astepta o alta chestie de design cu niste panificatii infipta in ea. Astia au o fixatie cu designu 🙂

Am comandat meniul degustare In.gredienti d’estate. Sa fie de sezon. Am primit si meniul frumos imprimat pe un carton legat cu funditza, ceea ce a insemnat ca nu a mai trebuit sa iau notite in telefon. Poze tot cu telefonu, sorry. Data viitoare imi iau dslr, m-am hotarat. Langa noi erau 4 american girls care au pozat fara jena cu ditamai aparatu. Next time fac poze ca lumea.

La inceput am primit niste gustarele: o mini pizza (care era de fapt un foietaj cu sos de rosii in ea), o bucatica de cod prajit tempura si o crostina.

Pe urma un gazpacho din fructe si legume; singura fructa identificata de mine a fost o zmeurica cam storcita care statea deasupra

Carpaccio di scampi all’origano con profumi mediterranei. Carpaccio asta a venit asortat cu rosii in 3 feluri: sos, gelatina si sorbeto; cam zemoasa treaba if u ask me…gelatina se cam topise si rezulatul cam soggy

Spiedini fritti di gamberi rossi e calamari al bergamotto con nuvole di riso nero e crema di frutta. Deci creveti si calamari prajiti gen tempura, biscuitzei de orez si o salata de rucola fara nici un dressing, doar cu un piure de piersici. Andrei, care nu se prea omoara cu designu, a remercat totusi ca salata lui era cam dezordonata pentru 3 stelutze Michelin

Ravioli di dentice con “cagliata”di pistacchi (piatto senza pasta). Adica umplutura de ravioli fara ravioli.

Risotto alla rosa, pesca e zenzero. Adica risotto cu apa de trandafiri si gem de piersici si ghimbir. Mmmmm, daca pana aici cam am ridicat din sprancene, acu s-a rupt firu. The hell was he thinking? deci daca mancam cu ochii inchisi nu as fi zis ca e roz, nu avea absolut nici un gust care sa aduca cu roz, rozu era strict numai culoare. Ce apa de trandafiri? pe asta o simti de departe, e un gust foarte particular, jur ca nu avea apa de trandafiri acest risottto.  La fel si ghimbiru, desi mentionat in titlu lipsea cu desavarsire din farfuria mea.  Si ce cauta piure de piersici pe un risotto care de altfel era foarte bun?

Sincer impresia mea a fost ” sa fac un risotto altfel da nu stiu cum si hai sa il fac roz si sa ii pun piersici deasupra”. Nu sunt impotriva combinatiior ciudate, cmon u know me, da sa aiba un sens ceva, sau in ansamblu sa fie un gust deosebit, something. Nope, asta a fost combinata de dragul combinarii.

Imi trecea prin mine un singur gand, ca era o mancare din Habarnam. (In caz ca nu aveti copii si nu stiti cine e Habarnam…to cut the long story short: prietenul lui Habarnam, Glontzishor, era in spital bolnav la picior, si de plictiseala cera asistentelor mancare cat mai ciudata, se rasfatza de zor: pilaf de nere, supa de pere, etc. Asa si risotto asta).

Filetto impanato ma non cucinato con salsa tonnata e sorbeto di worcestershire sauce. Carpaccio pane sau snitel neprajit. Adica carnitza cruda era acoperita cu un strat de pesmet identic, da identic, cu ala de tavalim noi galushtele cu prune. Langa un sorbeto (da io zic ca era granita toata ziua) de sos worchestershire. Iar mi s-a parut cam de dragul artei combinatia asta…of

Quaglia grigliata alla salvia, pancetta peperone essicato, polenta frita e salsa di fegati all’olio. Prepelita cu sos de ficat. Deja eram trista. Pai ia uitati ce fel de mancare……. maro…arata rau saraca. Plus ca sosu ala de ficat era cam amar. La fund o bucata de mamaliga ciudat de cremoasa in interior si fooarte crocanta in exterior.

Oh well, am scapat de main dishes, speram sa primesc un desert bun macar. Intai am primit un pietroi cu bete in gauri, si cu fructe in batz…evident ca pietroiu a incaput la fix in gaura din masa.

A venit primul desert. Il cannolo aperto. Crocant, dar nimic in plus.

Vine si al doilea desert. Tortino ghiacciato con cuore fondante di pistacchi salsa di albicocche e grattachecca al rhum.

Al meu arata ca mai jos, al lui Andrei o mare balta verde. Ospatarul “stiti al dvs s-a topit, da n-are nimk, e bun si asa”. Nu zau…pai de ce nu mi-ai adus ingredientele sa le combin eu direct sa nu te mai obosesti…Pfoa ce m-am enervat. Spuma aia verde avea un gust ciudatzel de fistic intr-o crusta inghetata tot de fistic, langa un burete verde cu gust de…burete verde. A mea a mai mers, dar a lui Andrei fiind topita avea un gust de dreptul gretzos, de fistic din care iesise grasimea. Nu s-a putut manca.

Ok, acum ca m-am linistit sa analizam la rece: feluri  inventive de dragul inventiei, nici un gust deosebit, aspectul dubios (prepelita maro) sau neglijent (balta verde), scorul foarte piperat (100 euro peste Osteria Francescana….de ce, nu stiu) . Singurul plus a fost painea (am mancat o impresionanta cantitate de grisine) si ospatarii mai putin ceremoniosi – atmosfera dragutza deci.

Daca asta ar fi fost prima mea experienta cu Michelin ar fi fost foarte nasol pentru the foodie in me.

Hotarat lucru, Calandre nu merita efortul. Ce pantofi imi cumparam eu de banii aia….Oh well

1