Colectie de 6 salate albe

De la inceputul anului, la mai toate mesele noastre familiste de vineri seara cu cele 3 generatii prezente, am facut o multime de salate. Albe. Probabil de la iarna, zapada si oferta mai limitata de legume verzi din piete. Pe langa legumele albe, in mai toate am pus suc sau coaja de citrice (garpefruit, portocale, lamai, yuzu) si un fel de nuci sau alune sau seminte. Acum ca a venit primavara in sfarsit, sa le scot la tabla pe toate, intr-o ordine aleatoare.

1. Salata cu ridichi albe, avocado, scallops si yuzu

Am gasit la supermarche ridichi albe lungi, care se pot taia feliute rotunde si egale. In general nu cumpar ridichi decat cele mici si rosii, dar astea aratau prea uniforme si frumoase. Am pus si scallops, alte feliute rotunde si egale. Are la megaimage scallops congelate, superpractice, scot din punga numai cate am nevoie, se decongeleaza rapid si le trag un pic la tigaie pentru culoare. Iar suc de yuzu am primit de la Cornel anul trecut, dar si pe la noi se gaseste, la magazinul online al Societe Gourmet de exemplu.

Lista completa de ingrediente suna asa (pentru 4 portii): 2 ridichi albe taiate in feliute subtiri, 1 avocado ready to eat taiat in feliute foarte subtiri, 8 scallops, 1 lingura suc de yuzu, 1 lingura otet balsamic alb (salata alba remember?), 1 lingura ulei de masline, coaja rasa de grapefruit alb, 1 lingura suc de grapefruit.

Se amesteca feliile de ridiche cu otetul si sucul de yuzu, se asezoneaza bine.

Se trag la tigaie scallops cu putin ulei de masline, cam 2 minute pe parte, se lasa la racit apoi se taie fiecare in 3 felii.

Se aseaza pe farfurii felii de avocado, se stropeste cu suc de lamaie, se pun si feliile de scallops stropite cu suc si coaja rasa de grapefruit, la final se pun si feliile de ridiche. 

salata scallops avocado ridiche foodie family

2. Salata de conopida cu quinoa

De fapt e mai mult o granitura la felul principal, dar sa pastram registrul din titlu si sa ii zicem salata.

Ingrediente: 1 cana de quinoa alba, o conopida mica, frunze de telina (de la telina tulpini), patrunjel, ulei de masline, lapte, coaja de lamaie, otet alb, piper alb

Se fierbe conopida taiata bucatele in lapte.

Separat se clateste bine quinoa cu apa, vreo doua minute intr-o sita. Daca nu o clatim riscam sa fie amara. Se pune la fiert cu 2 cani de apa sarata (sau supa de legume sau pui daca avem, are un gust ma bun). Cand apa/supa da in clocot reducem focul si lasam la fiert la foc mic 15 minute. Dupa 15 minute oprim focul, acoperim vasul si o lasam sa stea 5 minute. Dupa cele 5 minute se aereaza usor cu o furculita.

Se amesteca conopida taiata marunt cu quinoa, frunzele de patrunjel si telina tocate marunt, coaja de lamaie, otet si ulei de masline dupa gust, se asezoneaza cu sare si piper.

salata quinoa conopida foodie family

3. Salata de gulie, salsify, grapefruit alb, iaurt si tarhon

Am gasit din intamplare la megaimage salsify, si am luat desi habar nu avem ce gust are sau cum se prepara. Dupa ce am cercetat un pic in cartea despre legume a lui Gregg Wallace (biblia mea intr-ale vegetalelor) am zis sa le bag intr-o salata.

Pentru ca salsify se fierbe am zis sa pun langa si niste gulie putin aburita, sa pastram registrul fiert.

Ingrediente: 2 gulii, 3 radacini de salsify, 2 grapefruit albe, 100 gr iaurt, tarhon, seminte de pin.

Se trag la tigaie semintele de pin pana se rumenesc un pic si isi lasa aroma. Guliile curatate si salsify necuratate le-am pus la fiert la aburi vreo 15 minute. Aburite salsify s-au curatat imediat si usor de coaja. Le-am taiat pe toate in felii subtiri.

Grapefruit am curatat simplu, taiat in felii, nu in segmente, dar daca vreti sa iasa mai artistic puteti sa munciti la segmente.

Am asezat pe farfurie feliile de gulie si salsify, felii de grapefruit. Iaurtul se amesteca cu un pic de sare si se pune si el frumos pe farfurie. Pentru decor seminte de pin, coaja rasa de grapefruit si frunze mici de tarhon rupte direct de pe tulpina.

salata gulie salsify grapefruit foodie family

4. Salata de andive cu nuci si parmezan

Cred ca andivele sunt legumele noastre preferate de iarna, mereu avem in frigider, e asa un staple food. De obicei le facem o salata simplu cu un dressing ulei masline-lamaie. Dar pentru cina familista am ridicat un pic stacheta.

Ingrediente: 4-5 andive, 4 fileuri de ansoa (din cele mici la borcanel), 1 catel de usturoi, 100 gr parmezan, 50 gr nuci, suc si coaja de la o portocala, otet balsamic alb

Se coc nucile in cuptorul incins la 170 grade timp de 10 minute pana se rumenesc frumos si miros si mai frumos.

Se toaca marunt fileurile de ansoa si usturoiul si se amesteca cu ulei si otet balsamic in castron. Se adauga andivele taiate, parmezanul taiat in bucatele mici, nucile, coaja si sucul de portocale. Se asezoneaza si se imparte pe 4 farfurii. Sau se mananca direct din castron de one greedy person 🙂

salata andive nuci parmezan foodie family

5. Coleslaw de varza cu pere

Salata asta trebuie facuta cu o ora inainte sa se inmoaie bine varza. Trebuie sa recunosc ca imi placea mult coleslaw de la kfc cand eram tanara si nelinistita…acum I know better si imi fac singura varianta foodie grown up.

Ingrediente: 1 varza mica, 2 pere tari, 100 ml chefir, 3 linguri maioneza light (hell mans for choice), 150 grame smantana (din aka de se pune la sarmale sau ciorba), 1 ceapa rosie, chives, 1 lingura seminte de mac, 1 lingura otet de vin alb, sare piper.

Se toaca varza si se taie perele si ceapa rosie juliene. Se amesteca intr-un castron chefirul cu maioneza, smantana, macul, otetul, sare si piper. Se toarna peste legume si se amesteca bine. Se lasa 1 ora si se serveste garnitura la un gratar. Preferabil de pui 🙂

salata varza pere foodie family

6. Salata de gulie, mar si alune de padure

Am lasat-o la sfarsit pentru ca a fost preferata mea, fresh si crunchy. Ca de obicei am copt intai alunele ca sa fie cat mai aromate. In rest a fost doar o problema de curatare si amestecare.

Ingrediente: 2 gulii, 2 mere verzi, coaja si suc de la o lamaie, 50 gr de alune de padure crude, 75 grame parmezan, otet balsamic alb, frunze de menta

Se coc alunele timp de 12 minute la 170 grade. Se lasa sa se raceasca si se toaca marunt.

Se curata de coaja guliile si se taie in felii nu prea subtiri. Merele se taie si ele in felii cu tot cu coaja.

Se amesteca intr-un castron feliile de gulie si mar cu otetul balsamic, coaja si sucul de lamaie, sare. Se imparte pe 4 farfurii, se decoreaza cu frunze de menta, felii de parmezan si alune.

salata gulie mar alune foodie family

2

2 thoughts on “Colectie de 6 salate albe

  1. Pingback: Idei de picnic cu chefir | The Foodie Family

  2. Pingback: Salate colorate de vara | The Foodie Family

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *