Lemon Chiffon Cake

Blaturile de sponge si genoise sunt rochiile negre ale lumii culinare. Arata foarte bine si singure, dar si accesorizate cu fructe si creme si frisca.

De multe ori sponge si genoise se cam confunda, dar din punct de vedere tehnic nu sunt la fel. La noi li se spune generic pandispan, dar sunt diferite. Pentru un sponge nu folosim grasime deloc iar albusul si galbenusul sunt batute separat. La un genoise folosim unt topit sau ulei care se bate cu zaharul.

Si ca sa fie si mai complicat, apare si chiffon cake, care este un hibrid intre cele doua. Uleiul se bate cu galbenusurile, zaharul, faina si un agent de crestere (care nu apare deloc la celelalte doua) si albusurile se bat separat si se incorporeaza la sfarsit. Chiffon cake este foarte populara in Asia, desi a aparut in SUA. Cea colorata in verde cu matcha se gaseste in orice supermarket.

Lemon chiffon cake

  • 90 g faina
  • 1/4 lingurita de bicarbonat de sodiu
  • 1/4 lingurita sare
  • 185 g zahar
  • 3 oua separate
  • 60 ml ulei
  • 1 lingura suc de lamaie
  • coaja de la 4 lamai
  • 1/2 lingurita extract de vanilie
  • 1/4 lingurita cream of tartar
  1. Incingem cuptorul la 160 C
  2. Amestecam faina, bicarbonatul, sarea si zaharul
  3. In alt vas amestecam galbenusul, uleiul, 80 ml apa, sucul de lamaie, coaja si vanilia
  4. Punem ingredientele uscate peste cele ude si batem pana devine omogen
  5. Separat batem bine albusul cu cream of tartar si o lingura de zahar, cam 2 minute
  6. Incorporam albusul batut, treptat, in 3 parti.
  7. Pregatim forma cu unt si faina, turnam compozitia si coacem 45 de minute.
  8. Lasam la racit 2 ore forma intoarsa in jos, sa nu se lase, pe 4 pahare sau pe o sticla daca are gaura la mijloc.
  9. Pudram cu zahar sau putem taia in doua si umple cu creme, frisca, gem sau fructe proaspete.

A iesit cea mai pufoasa si usoara prajitura, ca un nor. Si tot ca un nor batut de vant a disparut de pe masa 🙂

4

2 thoughts on “Lemon Chiffon Cake

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *