Piept de rata cu portocale sous vide

Pieptul de rata este acel fel pe care daca il ratezi (a se citi e overcooked) nu e bun de nimic. Si nimic nu e mai nasol ca un piept de rata gri si tare ca o talpa. Recunosc ca nu e chiar usor sa il faci cum trebuie, adica medium rare, asa ca mi s-a parut mai mult decat potrivit pentru gatit sous vide, la fel ca si mielul de altfel, pentru ca poti controla perfect temperatura si rezultatul final.

So, inspirata de felul traditional Canard a l’orange, am ajuns sa fac un piept de rata in sos de portocale.

Ingrediente:

2 bucati piept de rata (am gasit unele frumoase la Gurmand Apetit)
2 portocale (coaja rasa si sucul stors)
cativa catei de usturoi
1 ceapa mica
cimbru (proaspat sau uscat)
niste piper boabe, sare
250 ml supa de pui
50 g unt

Metoda:

1. Se pregateste baia de sous vide la 57 C (aparat de SousVide in Romania gasiti aici)

2. Se pun intr-o punga bucatile de rata, sucul si coaja de portocale, usturoiul, ceapa, cimbrul, sarea si piperul si se videaza. Pentru ca are mult lichid nu am putut folosi aparatul meu de vidat (ar trebui unul cu functia “moist” dar nu are fata) am sigilat punga prin metoda dislocarii in apa (vezi aici cum se face).

3. Se pune punga in baia sous vide si se gateste 2 ore.

4. Dupa 2 ore, se scoate pieptul de rata, se sterge cu un servetel de lichid si se cresteaza cu grija pielea (sa nu ajunga la carne). Sucul il pastram.

5. Se asezoneaza cu sare si piper si se prajeste intr-o tigaie bine incinsa doar pe partea cu piele, timp de 4-5 minute.

6. Se scoate pe o farfurie si se lasa la “odihnit” acoperit cu o folie de aluminiu.

7. Se scurge din tigaie grasimea lasata de rata, si se reaseaza tigaia pe foc, impreuna cu sucul pastrat si supa de pui, se lasa la fiert pana scade, adaugam si untul si amestecam bine.

8. Se taie pieptul de rata felii si se serveste cu sos si garnitura preferata.

ratasousvidefoodiefamily

Ce mi-a placut cel mai mult la rata gatita sous vide a fost rezultatul deosebit de lejer, rata mi se pare de obicei grea, cateodata chiar gretoasa…dar nu si asta. In plus aroma de portocale care s-a infuzat in carne timp de doua ore este greu de obtinut in alt mod.

Este asa bun ca merita sa incercati, chiar daca nu aveti aparat de sous vide. Cum se poate face vedeti aici.

Pofta buna!

2

2 thoughts on “Piept de rata cu portocale sous vide

  1. Lidia

    Mulțumesc pentru rețetă ! Va fi prima aplicație culinară, deoarece tocmai am achiziționat un aparat de gătit sous vide.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *