Birdseye, aventurile unui om curios

Calatoriile lungi si dese din ultimul timp mi-au oferit si ocazia sa mai citesc si eu o carte. Avionul a ramas ultimul loc unde scapi de obsesia Iphone/Ipad si mai pot sa citesc ceva.

Cartea lunii este o biografie de autorul meu preferat Marc Kurlansky. Am mai citit si scris despre  Salt, Cod, Choice Cuts si The Big Oyster. “Birdseye, the adventures of a curious man” este o biografie despre Clarence Birdseye. Probabil ca numele asta pentru multi inseamna numai o marca de produse congelate, dar, DAR, putini stiu (eu cel putin habar nu aveam) ca Clarence Birdseye este chiar inventatorul congelarii rapide, a mancarii congelate si a unei industrii care azi are dimensiuni fantastice.

Birdseye iubea mancarea, iubea sa gateasca si sa scrie despre mancare, mult mai mult decat o faceau oamenii in secolul 19. Era ceea ce azi numim un foodie 🙂

Birdseye

Cartea este o frumoasa poveste a vietii lui, o viata extrem de interesanta pentru acele vremuri, si toate datorate curiozitatii lui imense. Chiar el spunea intr-un jurnal “If I see a man skinning a fish a host of questions pop into my mind. Why is he skinning the fish? Why is he doing it by hand? Is the skin good for anything? If I am in a restaurant and get biscuits, which I like, I ask the chef how he made them. What did he put in the dough? How did he mix it? How long did the biscuits bake? At what temperature?” Acest fragment descrie perfect mintea care a dat lumii peste 200 de inventii patentate dintre care cea mai cunoscuta “frozen food”.

Cartea ne povesteste cum a inventat Bridseye congelarea rapida, idee care i-a venit cand locuia in Labrador si mai ales cat de greau a convins lumea ca este buna si nedaunatoare, ceea ce e de-a dreptul amuzant cand ne gandim cata mancare din magazinele de azi este congelata si cata cumparam si consumam.

Clarence Birdseye are peste 200 de inventii patentate, pe langa congelarea rapida, si a fost si vanator, naturalist, (a studiat capusele si bolile transmise de ele), taxidermist si fotograf. Aceste patente sunt si motivul pentru care General Foods i-a cumparat compania de congelare a pestelui estimata la 2 milioane USD cu 23 de milioane, tranzactia incluzand si patentele (pentru bec incandescent, harpon si un proces de fabricarea hartiei printre altele).

Birdseye ramane in istorie pentru industria alimentatiei, ce a fost Ford pentru automobil sau Jobs pentru computere. Cel care a schimbat pentru totdeauna o industrie. Care a facut posibil ca o industrie nationala sa devina internationala. Si motivul pentru care mazarea congelata e la fel de verde ca cea proaspata.

2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *