Cele mai frumoase lucruri care mi s-au intamplat de cand scriu blogul asta au fost oamenii pe care i-am cunoscut. Unii ciudati, unii interesanti, multi cu aceeasi pasiune, si o parte dintre ei iti devin prieteni. Dar cateodata ai noroc si intalnesti oameni cu care te intelegi de parca te sti de o viata, oameni care iti devin mai mult decat prieteni, oameni care devin parte din viata ta.

Si exact asta am patit eu cand l-am cunoscut pe Madalin acum 2 ani la primul Blogger’s night out (Mazi this in on you 🙂 ). Iar saptamana trecuta am devenit mai mult decat prieteni cand impreuna cu foodie man i-am fost nasi la casatoria cu his better half Corina, la ceea ce a fost the loveliest wedding la care am fost eu.

Frumosul eveniment mi-a amintit ca blogul made it all happen asa ca iata ca revin cu foodie stories. Si prima poveste restanta (si probabil una pe care o asteapta multi) este povestea scolii de prajiturit din Franta.

Dupa cum stiu cititorii mei, anul trecut am facut un scurt curs de patiserie la Ritz Escoffier Ecole. Si asa tare mi-a placut ca as fi vrut sa ma intorc sa fac o saptamana intreaga. Dar cum scoala Ritz este in renovari timp de 2 ani, am cautat alta scoala de profil, dar una profesionala, ma simteam in stare sa trec la nivelul urmator.

Si asa am ales scoala Lenotre, una din scolile cele mai bune si mai prestigioase scoli din Franta. Cursul ales de mine a fost “Bazele patiseriei” dar pentru ca nu au fost suficienti inscrisi am fost avansata la cursul “Entremets de tradition d’aujurdui et de hiers”. Adica torturi traditionale, dar care a insemnat ca invatam si fiecare fel de blat, crema, glazura asa ca pana la urma am iesit bine.

Mai intai din viata scolii.

Scoala Lenotre are 2 sedii, unul in centrul Parisului unde se tin cursurile de o zi sau jumate de zi pentru amatori, si scoala profesionala unde este fabrica/laboratorul situata intr-un micul orasel Plaisir, langa Versailles. Scoala/laboratorul sunt localizate in zona industriala a oraselului Plaisir, impreuna cu sediul Ikea, Decathlon si alte similare, cam cum e platforma Pipera langa Bucuresti. Multi colegi faceau naveta din Paris cu masina proprie sau trenul, ceea ce faceam si eu de la hotelul la care stateam in Versailles. Am ales sa stau in Versailles fiind aproape, naveta de la Paris zilnic ar fi insemnat sa ma trezesc foarte devreme. Seara ieseam la o alergare in parcul palatului ca sa ma dezmortesc dupa o zi de stat in picioare, parcul este atat de frumos ca era chiar pacat sa nu ma duc seara. In plus era ultima saptamana de antrenament inainte de Semimaratonul Bucuresti si trebuia sa fiu ready to race.

Cursurile incepeau la ora 8.45, dar incercam sa fiu la scoala de la 8.15 ca sa am timp de inghesuiala de la vestiar si de micul dejun cu colegii la cantina scolii, cu croissant proaspat de la cursul de vienoisserie si suc de portocale fresh 🙂

Fiind o scoala profesionala trebuia sa bifam prezenta zilnic pe fisa de pontaj, sa purtam uniforma si pantofii speciali de securitate. Cred ca sunt cei mai urati papuci din lume (chiar mai urati decat Crocs)…dar regula e regula.

Am avut un grup de colegi foarte simpatic si fun: patiseri cu experienta francezi de toate varstele, un patiser bulgar, un bucatar olandez care lucra pe iahtul imens al unui englez bogat si moi, l’amatrice. Chef formateur a fost Richard Ildevert, cel mai tanar din echipa de profesori ai scolii dar extrem de talentat si pasionat. Avea numai 27 de ani si era patiser/brutar de la 16 ani…Fiind asa tanar si mai putin batzos ca ceilalti chefi ne-am inteles super cu el, nu a trebuit sa ii dam cu “oui chef”. Avea raspuns la orice intrebare si stia cate o poveste si 2 exemple la fiecare aspect. Si mai stia si un pic de engleza asa ca a fost de ajutor pentru colegii bulgar si olandez care nu prea stiau franceza. Limba de predare este franceza (evidement) dar pentru cine dorea exista si suport de curs in engleza. Avand experienta de la Ritz de anul trecut am stiut ca franceza e baza, se pierd multe informatii in traducere. Asa ca, obsedata perfectionista ce sunt, am luat meditatii la franceza 2 luni inainte de curs ca a fiu la zi cu conversatia, ca termenii de specialitate ii stiam dar cu exprimarea eram mai ruginita. Si cum in timpul cursului se dadeau indicatii in franceza sau mai trebuia sa intreb si eu ceva (preferabil pana se ardea caramelul) am simtit eu nevoia ca trebuie sa stiu perfect. Ceea ce s-a dovedit o buna idee avand in vedere in cursul in engleza traducerea era facuta cu google pentru ca intalneam traduceri de genu: “jeune d’oeuf = yellow of eggs”, culminand cu traducerea “chinosier = go to China” 🙂

Cursurile durau de la 8.45 la 17.00 cu o pauza de 30 min la pranz. Pot spune ca mi s-a parut destul de obositor, in primele zile m-au durut picioarele si spatele de m-a zapacit, apoi m-am mai obisnuit, dar oricum scoala de la 8 la 5 e greu, sa fii atent, concentrat, sa notezi tot ce e important… De acum, cand foodie kids vin de la scoala si spun ca sunt obositi o sa stiu exact ce spun si de ce pauza de pranz e “ora preferata” la scoala.  Masa de pranz o luam la cantina scolii, impreuna cu zecile de alti cursanti la toate cursurile (si cofetarie si bucatarie) dar si cu cei care lucrau efectiv in productie in laborator si pe care ii recunosteam dupa boneta de pe cap si era un moment foarte placut in care mai puteam conversa cu lumea, pentru ca in timpul cursului nu aveam timp sa vorbim de nimic. Ca de obicei a trebuit sa explic ca roman nu este egal cu rom :(, ca Romania nu a facut parte din URSS, ca Bucuresti este capitala Romaniei (si nu Budapesta) si ca sunt destule lucruri frumoase despre Romania, singurul lucru pe care ei il stiau era ca “l-ati impuscat pe Ceausescu”…la care raspundeam cu “la noi fanii Steaua nu au vandalizat orasul cum e la voi cu PSG” sau “nu se fura copii din parc cum era la TV cazul unui fetite rapite”.  Si trebuie sa recunosc ca eram un pic mandra cand se spunea Romania dimineata la prezenta 🙂

Well destul despre viata la scoala, sa trecem la chestii mai dulci.

Dupa cum am zis cursul a fost de torturi traditionale din patiseria franceza si pe parcursul celor 5 zile cursul a fost structurat foarte bine pentru ca la sfarsit sa avem 18 feluri de torture frumoase (3 din fiecare mind you), fiecare zu a insemnat un pas in realizarea minunatelor torturi.

Ziua 1 am cantarit si masurat ingrediente pentru toate torturile, am amestecat si copt toate blaturile. O zi intreaga.

A doua zi a cantarit si masurat si amestecat si pregatit crème, bezele, bavareze si sosuri. Si toate mergeau la frigider sau congelator la sfarsitul zilei. Tot a doua zi am patit si simularea de incendiu…cand a inceput alarma nimeni nu s-a sinchisit sa iasa, pana nu au venit sa ne scoata afara…noi panicati ca era bezeaua in cuptor si trebuia sa stam cu ochii pe ea.

In a treia zi a inceput decupatul, montajul, napajul, garnisitul si insiropatul. Tot in ziua 3 am vizitat expozitiile cursurilor care absolveau in acea zi…mi s-au parut fantastice si nu imi inchipuiam ca la sfarsit si noi aveam sa facem asa ceva minunat.

A patra zi am facut decoruri din alune si ciocolata cu niste tehnici foarte interesante: intins ciocolata cu trafaletul si dat tortul cu spray de ciocolata cu un pistol de vopsit peretii 🙂 de acum in loc de Bilancia merg la Bricostore. Iar precizia este o obsesie aici, la taiat de patratele de ciocolata se foloseste o rigla.

La sfarsitul zilei 4 am organizat si o degustare in grup pentru cele 15 torturi…numai o lingurita din fiecare si tot abia am reusit sa iau din toate, dupa 4 zile in miros de zahar si caramel, dupa gustat de pe toate spatulele si din toate castroanele nu am mai putut sa m bucur de ceva dulce.

Si iata ca in ziua 5 am finisat cele 54 de torturi si le-am asezat frumos la expozitie, am primit laude si oohhh la la si ahhhh mon dieu de la ceilalti colegi, am primit diplomele si am facut poze.

Desi prajituresc de ceva vreme am invatat totusi multe lucruri si tehnici si shmecherii pe care o sa le aplic si acasa, desi poate nu o sa refac toate acele torturi. La multe din ele se foloseau ingrediente industriale care nu se gasesc de cumparat la noi si nu se pot inlocui usor sau nu sunt disponibile decat la galeti de 5 kg. Sau la unele combinatia de crema/blat nu mi s-a parut mie cea mai fericita si poate o sa le combin altfel.

[nggallery id=26]

Ceea ce m-a marcat cel mai mult a fost obsesia pentru perfectiune la fiecare detaliu: viteza mixerului conteaza in functie de crema, temepratura la care pui gelatina in mousse trebuie sa fie comme il faut, temperatura siropului de zahar conteaza la grad si depinde daca folosesti bezeaua azi sau o pui la congelator pentru mai tarziu, daca blatul nu e perfect il arunci si incepi din nou. Perfect. Perfect. Perfect. Obsesiv de perfect.

Dar fara indoiala a fost o experienta foarte frumoasa si mi-a placut enorm.

4