The Big Oyster – New York, o istorie molusculara

In mod surprinzator pentru o foodie nu imi plac stridiile. La petrecerea de Anul Nou erau tavi si tavi cu stridii si nu am avut nici cea mai vaga intentie sa le incerc. Dar tocmai pentru ca sunt foodie si macar trebuie sa stiu teoretic cu ce am de-a face, am citit cartea asta. Si pentru ca sunt mare fan Mark Kurlansky, ale carui carti minunate despre Sare, Cod si Choice Cuts le-am citit cu mare placere.

Iata deci o carte care ne povesteste istoria New York-ului prin prisma acestor scoici, fara de care Marele Mar nu ar fi fost ce este azi. Surprinzator, nu?

Povestea lui Kurlansky incepe in 1609 cand Henry Hudson navigheaza in port si ii sunt oferite stridii de catre indieni, trece prin boomul stridiilor din secolul 19 si ajunge pana in anul 1930 cand s-a inchis productia de stridii datorita poluarii, poveste care este realtiv simpla: New York este New York datorita asezarii fericite de la congruenta raurilor care au crea un port adanc si protejat, locul perfect pentru cresterea stridiilor.

Indienii mancau stridii, apoi olandezii au mancat stridii si au dezvoltat orasul pe baza acetora, apoi englezii au venit si ei, tot ca sa manance stridii. Stridii imense, stridii in cantitati imense. Dar aceasta abundenta a avut si un sfarsit, ca orice resursa naturala exploatata nesabuit si orasul a limitat intai cine poate sa culeaga stridii, apoi cand se pot culege ca in cele din urma sa inchida de tot exploatarea.

In New York si bogatii si saracii mancau stridii, existau restaurante, carciumi, baruri si pivnite, cafenele si standuri, toate numai cu si pentru stridii. Cartea include si multe retete cu stridii, multe cu cantitatii incredibile, o reteta de pui cu stridii necesita de exemplu 100 de stridii…Stridiile se consumau murate (asa se si transportau la acea vreme, butoaie intregi erau trimise peste mari si tari), coapte, fierte, prajite si la gratar. In supe si tocanite. La micul dejun, pranz si cina.

Aceasta abundenta pare incredibila dar se pare ca portul New York continea jumatate din productia mondiala de stridii, producand pe an 700 de milioane de stridii.

Dar sa ne intoarcem la chestiile biologice, pun pariu ca multi nu stiti aceste lucruri despre stridii, sunt doar niste scoici amarate, right? Wrong.

Pana in secolul 19 se credea ca sunt niste creaturi primitive. Ne place sa credem asta despre lucrurile pe care le mancam (Vegetarians, I get you), mai ales daca le bagam in gura crude. Dar surprise, surprise stridiile au creier. Si sistem nervos. Si o inima care bate. Si care bate si mai tare ca se sperie cand cineva o deschide cu forta. Fuck this is weird. Citez “The diner is eating an animal with a working brain, a stomach, intestines, liver and a still beating heart. As for the liquor, that watery essence of oyster flavour it is mostly oyster blood”. Alo, protectia animalelor? Asta mi se pare mai nasol decat ingrasatul gastelor pentru ficat, serios.

anatomiestridie

Mda, se pare ca nu voi manca nici de acum incolo stridii, cel putin crude.

Pe langa informatiile de ordin biologic legate de stridii (gata, gata nu mai zic nimic), de faptul ca si stridiile au al lor terroir (similar cu vinul) in functie de apele in care cresc, aflam si alte lucruri: cum a aparut Broadway, Wall Street si cum cookies vine din olandeza. Sau despre istoria unei institutii cum este Delmonico’s.

Restaurantul Delmonico’s (existent si faimos si azi) a fost fondat de fratii elvetieni Giovanni si Pietro Delmonico, unul patiser si unul comerciant de vin. Au deschis prima cafenea din New York, un loc simplu cu 6 mese. Au fost primii care au vandut ciocolata calda (elvetieni, deh). Au fost primii care au gatit cu rosii, pana atunci rosiile fiind o planta ornamentala. Au fost primii care au introdus conceptul de “fine dining” si au introdus bucataria franceza. Si au  introdus ceea ce numim azi “business lunch”, o adevarata institutie, fiind localizati in districtul financiar.

Cartea asta mi-a placut foarte mult, desi nu sunt fan stridii sau New York, este o lectura interesanta si face parte clar din know how de foodie.

2

4 thoughts on “The Big Oyster – New York, o istorie molusculara

  1. Pingback: Narisawa Tokio | The Foodie Family

  2. Pingback: Eat the foodie year -Mai | The Foodie Family

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *