Dupa cum m-am mai lamentat si in postul anterior nu am mai scris de mult desi am gatit. A lot. Pe langa motivul fotografic explicat acolo ar mai fi unul, banalitatea (aia din mintea mea). Adica pana acum am scris aici numai retete care aveau ceva deosebit, sau mi s-au parut mie mai deosebite. Nu m-am gandit pana acum sa scriu pe blog despre everyday food, caci, nu-i asa, din aia face toata lumea. Ei, dar se pare ca nu e asa.
Luna trecuta am fost la o conferinta de parenting (a fost minunata, aici gasiti un interviu cu psihologul american Michael Thomson ca sa va faceti o idee despre ce vorbesc). Ei si cum explica el acolo de stiluri parentale, sa dea omul un exemplu punand o intrebare salii: cati din voi dragi parinti mai aveti o cina organizata seara, la ora fixa? Eu sa ma reped sa ridic mana, pentru ca m-am regasit total, la noi la ora 7 fix dinner is on the table. Am renuntat in fractiunea de secunda 2 pentru ca…nimeni nu ridicase mana, ba chiar am auzit niste ha si hi prin sala. Really? Nimeni nu mai face asta? Sunt asa…demodata? In lumea de azi masa de seara este singurul loc unde mai ii prind pe toti ai casei la un loc, macar juma de ora, fara iphone, ipad si alte Is si cel putin pentru mine asta inseamna o mare parte a ceea ce insemna o familie, sau ce insemna pentru mine o familie. Probabil ca daca va spun ca vineri seara, in fiecare saptamana la cina de la ora 7 vin si toti bunicii deja devin alien.