Sub indemnul “nici un an fara un pic de scoala”, anul asta am vrut sa fac un curs de patiserie. Si m-am inscris frumushel la cursul de cofetari de la scoala Ritz Escoffier. Numa ca din lispa de inscrisi s-a anulat distractia. Dupa ce am suspinat dupa el am zis ca o fi un semn ca nu e de bine sa fac prajituri mai bune decat acuma, care oricum sunt mega super bune (pecan pie anyone? bezele?). Asa ca am luat-o in directia opusa si am zis sa fac un curs mai sanatos si anume un curs de peste.
Asta e ultima compunere legata de vacanta in Provence, multa a mai fost si mult am mai avut de scris. Aici despre piata de peste din Marsilia, care nu intra in oala comuna a pietelor de sat de Provence. Are cu totul alt profil si ambient.
Este singurul lucru care mi-a ramas asa ca o amintire placuta din orasul cel cah si asa ca am zis, merita si el un loc separat de postul in care m-am plans in sus si in jos de cat de cah e in Marsilia.
Without further ado, iata deci cum e piata asta. Mai intai ar trebui sa mergeti la ea devreme. Noi am ajuns destul de tarziu, baietii nu s-au lasat convinsi sa se scoale mai devreme “numa ca sa mergem la piata”. Of. Asa ca am ajuns pe la un 10 jumate de mare lenesi. Si cu toate astea am avut ce sa vedem. In portul turistic de unde pleaca toate vaporasele, se intind pe asflat tarabele cu pestisori adusi cu barca micutza, trasa la mal chiar acolo, si vanduti de pescarul cu pricina, sau de nevasta lui. Ceea ce mi s-a parut foarte dragutz, ca mai sunt astfel de pescari. De asta mi-a si palcut piata, ca nu pretinde sa fie ce nu este, ca in celelalte din zona unde vanzatoru si produsu nu erau din locu ala ci vindea marfa de la piata de gros. Asta e clar o piata old style.
De cate ori fac somon tras la tigaie mi se umple bucataria de un mare fum…la cuptor nu ma atragea de loc, asa ca in seara de peste (caci exista asa ceva…nici o saptamana fara peste) am facut chiftele.
Am curatat juma de kilogram de cartofi si i-am fiert ca pentru piure, dupa care i-am si facut piure (ma rog, fara unt, lapte ori altceva). Pe urma am filetat frumos pielea de pe fileu de somon, l-am dezosat cu penseta mea speciala de oase de peste (de care sunt foarte mandra) si l-am tocat la masina de tocat. Pestele tocat l-am amestecat cu piureu de cartofi, niste coaja de lime, ceapa verde tocata marunt, patrunjel tocat marunt, un ou si o lingurita de wasabi (din tubul care se gaseste la carfur).
Saptamana trecuta am fost la prima intalnire a book clubului easy peasy…super seara, am cunoscut o gramada de fete dragutze, am vorbit de mancare si carti. Perfect evening.
Mentionez ca la inscrierea in fractiunea mentionata am crezut ca vom comenta si analiza carti de gatit (si Mazi a crezut la fel, so I was not alone), dar nu, vom citi de toate. Well OK, nu zic nu, oricum citesc de toate si uneori prea mult (sau cel putin asa mai bombane Andrei-The foodie man). Problema e ca nu ma pricep la comentarii si cel mult pot sa spun “mi-a placut/nu mi-a placut” fara sa fiu in stare sa argumentez. Intotdeauna m-au ocolit chestiile astea, comentariile la romana fiind cosmarul vietii mele la liceu (ca de aia am facut Vianu, dar hell si acolo se face romana) si inca ma calca pe nervi ca the foodie man a luat mai mult ca mine la BAC la romana. What kind of girl am I?
Dintr-un exces de organizare de curand am scanat digital toate filmele vechi gasite prin casa. Pe langa amintirile din copilarie, am dat peste pozele facute in Norvegia acum vreo 12 ani (OMG ce trece timpu…). Tocmai terminasem facultatea si urma sa ma angajez la perla economiei romanesti (ALRO post privatizare). Nu eram deloc foodie pe atunci, ca orice student de ase bateam mcdonalds si kfc cu mare sarg, si talentul culinar se ridica la incalzitul la microunde si maxim o omleta for the mornings after (omleta era overcooked dupa Andrei…nu stiu cum de m-a luat de nevasta totusi :).