Croaziera intensa pe Marea Egee

Croaziera pe Marea Egee…ce idee minunata si promitatoare 🙂  Foodie kids ne-au batut la cap ani de zile sa mergem intr-o croaziera, preferabil in Caraibe cum au vazut ei intr-un serial pe Disney Channel. Ne-am uitat atunci ce ar insemna asta dar am renuntat rapid pentru ca mancarea in serie nu ne atrage si nici drumul pana la locul de imbarcare nu era prea abordabil. Au experimentat o noapte cand am trecut din Copenhaga in Oslo si de atunci nu au mai zis nimic. Ne-am mai lamurit o data ca nu e de noi cand am navigat anul trecut pe langa coasta amalfitana si ne uitam cum se varsa croazierele pe Capri, ca musuroiul de termite, si ce bine era dupa ce plecau seara.

Cand invitatia sa participam la un work convention a venit insotitita de cuvintele “croaziera pe Marea Egee” am zis ca asta e, trebuie sa o facem si pe asta.

Pana la urma a fost insa ca foodie man a preferat sa ramana cu Za German la Neversea asa ca am ajuns doar eu la weekendul de lucru pe vaporul asta.

O nava de croaziera e cat un bloc de garsoniere la margine de Bucuresti si asa si arata printre insulitele uscate si fara vegetatie din Marea Egee. Cand trage la mal zici ca iesit de sub ape Atlantida cu coridoare nesfarsite pe care abia in a treia zi am reusit sa imi gasesc cabina din prima incercare.

Buchete de flori artificiale si aer conditionat nonstop si nereglabil. Am pus pe mine si patura de pe patul vecin transformat oricum temporar in dulap si am supravietuit frigului polar impus.

Mancarea….eh, despre mancare. Trist, foarte trist. Mamaia anii 80 gen impinge tava. Un peste (fost congelat) in sos, o carne cu sos identificabila doar dupa eticheta, cartofi fara gust, orez fiert de spital si niste frunze triste, cateva legume la tavi/tigaie si ele fara gust. Desert nu mai vorbesc…tavi cu jell-o roz !? Dupa socul initial al mesei am sarit sistematic peste toate mesele. Pe langa restaurantul principal al tristetii mai era un “grill” unde avea burgeri si hotdogs, niste pizza si inghetata. Ceea ce era mai mult decat potrivit si de succes pentru cei de pe croaziera. In afara de grupul nostru de lucru (numai vreo 600 de persoane) mai erau grupuri mari de elevi americani timisi sa faca Europa intr-o luna si care erau cazati in cabinele de 4 locuri cu paturi suprapuse si fara geam. Pentru ei mancarea era ca acasa.

Croaziera pe care am nimerit obligata avea si un program foarte intens cu doua porturi pe zi. Prima oprire dimineata la 7 trebuia sa fii imbracat si mancat si gata de debarcat (adica scularea la 6). Seara la 5-6 din nou gata de dat jos. Cum nu in toate porturile se poate trage la mal cu blocul, debarcarea se facea cu barcutze la care stateai la coada cu biletul in mana cuminte impreuna cu cei 1300 de insi din bloc. Biletul iti indica si autobuzul in care trebuie sa urci functie de grup si limba de conversatie cu ghidul. Cum de multe ori am nimerit in autobuzul “de la 20 la 24 care vreti” va dati seama de proportiile problemei. Am avut intr-una sentimentul excursiei cu clasa, mers incolonat dupa ghid cu o casca mica in ureche in care ni se sopteau detalii istorice despre insula pe care eram. Primeam la sfarsit cate o ora sa ne plimbam la liber pana trebuia sa ne prezentam la imbarcare. Stiti ce faceam in pauzele astea? Cautam brutaria din sat sa imi iau repede un covrig, o gogoasa ceva care sa ma salveze de foame pana a doua zi.

Si daca programul nu era destul de intens, la mijlocul zilei cand restul turistilor erau la siesta de dupamiaza, eu ma zgribuleam in sala de festivitati unde ni se tineau prezentarile workrelated.

Sa vedem totusi ce am vazut la viteza maxima in trei zile. Incepand cu inceputul am ajuns in Pireu cu o seara inainte, imbarcarea e la 7 dimineata. Am tras la un hotel cat mai aproape de port si am cautat o cina greceasca daca tot am ajuns pana aici. Pana in Mikrolimano, faleza frumoasa din Pireu, am facut o plimbare de dezmortire.

M-am oprit la Vosporos unde citisem eu rapid in camera inainte sa ies ca nu e tzeapa turistica (majoritatea restaurantelor din Pireu sunt cam periculoase daca nu esti grec). O masa usoara de seara cu vedere la marina.

A doua zi la prima ora m-am infiintat in port la poarta indicata pe bilet unde a inceput o procedura gen aeroport cu check-in si bagaj pe banda. Bagajul iti era adus direct in cabina asa ca asta mi-a placut. Tot la check-in am constatat ca sefa de croaziera este Florentina, adjunct e Ion si sef de F&B este Dani 🙂 Am mai dat si peste Claudiu la barul de seara, Gabriela la barul de pe punte si inca o Gabriela la magazin. Asta a fost chiar simpatic si am stat de vorba cu toti. Si eu s-au bucurat de oaspete roman, foarte rar am inteles ca ajung pe croaziera asta romani pentru ca nu este prezentata la nici o agentie de la noi.

Dupa ce m-am lamurit ca nu am cum sa fac mai cald in cabina si voi dormi in frigider am iesit pe punte la soare.

Dupa ce am scapat si de prima sedinta in plen, m-am pregatit de prima excursie in Mikonos. Stiam din povesti si legende si poze ca aici e foarte frumos. Dupa ce am rezistat fix 10 minute cu grupul, am predat casca si am zis ca vin io inapoi. “Vaaai, dar e foarte complicat pe stradutzele astea, o sa te ratacesti”. “Lasa, zic io, ca sunt romanca, ma descurc, nu ca americanii astia care trebuie plimbati de mana”. Si direct la restaurant am mers, sa ma bucur si eu de o cina ca lumea. Pana acolo am trecut prin tot portul vechi asa ca l-am bifat fara probleme sau rataciri.

Terasa de la Roca cu vedere la mare era inca goala la ora 7…oamenii astia mananca tarziu. Mi s-au parut senzationale chiftelutele de rosii si risotto cu ciuperci. Nu e rau pentru prima seara si scapasesm de vizita la cantina.

Pe drum inapoi spre port si blocul plutitor am luat in piept multimea inghesuita pe stradutza principala decorata cu magazine braduite.

Inteleg ca in Mikonos e o maxima viata de noapte si de aia vine lumea aici. Asa o fi, dar mie dupa cele 3 ore mi s-a parut ca am vazut suficient si nu tin sa revin curand. Poate cand s-or face foodie kid de dus la discoteca 🙂

A doua zi era programata vizita la Templul din Efes (Kusadasi) dar am evitat-o propus si am dormit la mine in frigider pana m-au trezit anunturile la boxe cu programul zilei. M-am mutat pe  punte langa piscina de 6m patrati (la 1300 de oameni cum or fi masurat ocuparea?) si acolo am stat pana la sedinta de la pranz.

Seara a urmat insula Patmos cu vizita la Pestera Sfantului Ioan. Aici m-am dus cu grupul ca nu parea altceva de facut. Am vazut (pe langa pestera cu pricina) niste mori de vant bune de pozat si nistre strazi frumoase ca de muzeu (adica pustii).

 

Si desigur am avut timp sa vanez un covrig ca de cina on my own nu era timp. Un covrig umplut cu feta asa bun, zau ca mi-a ajuns si pana a doua zi nu mi-a mai trebuit nimic.

On to the next day, am debarcat in Heraklion Creta, fara sa trec pe la micul dejun. Din nou o tura de strazi si stradutze cu multe optiuni sa beau si o cafea,  dar si un port vechi venetian si cateva cladiri tot de inspiratie venetiana.

Nu am scapat de un templu, de data asta cel al lui Minos, cel cu labirintul si minotaurul. Loc foarte aglomerat, cu o multime de turisti pe clase si grupuri care faceau acelasi traseu. Totul intr-o caldura de foc.

Am gasit o placinta buna, cu vanilie, in drum spre autocar. O mai vazusem si gustasem si in Atena o data. Si ea a fost masa de pranz 🙂

Dupa o noua sesiune de sedinte in sala congelata de festivitati, am ajuns la ultima escala de pe lista, Santorini, orasul construit pe margine de crater vulcanic. Am vazut mai intai un sat muzeu (din nou pustiu pe strazi) cu niste culori superbe, iti venea sa faci poze la fiecare colt.

Localitatea centrala Oia (cea din toate pozele de pe instagram) era sufocant de aglomerata, sute si sute de oameni se inghesuiau pe stradutze sa faca poza cea mai instagramabila.

In Santorini am gasit mai greu brutaria (nici ghidul nu a stiut sa imi explice) dar m-am descurcat. Am gasit cea mai buna placinta cu feta aleasa cu degetul, batrana care le vindea nu rupea nimic pe vreo limba mai de circulatie asa, dar cuvantul “feta” a inteles. A fost asa buna ca m-am intors sa mai iau una, nu de alta dar iar asta a fost cina mea.

Intoarcerea la blocul plutitor am facut-o cu o gondolutza la care am stat vreo 20 de minute la coada dar din care am prins si apusul la fix.

Ultima seara pe vas a fost cu gratar pe punte si cu muzica greceasca, pe fundal cu Santorini si luna plina. Hai ca nu a fost asa rau 🙂

S-a terminat distractia la ora 11 ca pana la 12 trebuia sa iti scozi valiza facuta la usa, sa le organizeze de seara pentru debarcare. Pijamaua si periuta de dinti le-am luat in poseta pana mi-am recuperat bagajul, din nou de pe banda ca la aeroport.

Deeeeci, merita sau nu o croaziera din asta? Nu mi-a placut programul incarcat, vaporul demodat, si mancarea trista. Dar mi-a placut ca am vazut multe locuri, chiar si la genul “vazut, bifat, plecat”, ca am dat de personal roman care era foarte amabil si apreciat de toata lumea (Ion vorbea fluent in vreo 8 limbi si trecea de la una la alta fara sa clipeasca si rezista eroic la intrebarile tampe puse de o mie de ori), si ca totusi nu e cel mai rau mod in care sa iti petreci un weekend, fie el si de lucru, cu clasa si poza de grup aferenta.

Probabil ca as mai merge pe una care sta o zi intreaga intr-un port si se muta numai seara cand dormi, care are mancare mai pe sufletul meu dar alea tot in Caraibe sunt ale naibii. Cine stie, one day.

2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *