Ceea ce trebuia sa fie initial a quick trip to San Francisco a ajuns o excursie epica de 16 zile prin California cu un mic detour pe la Grand Canyon. 11 persoane, 10 valize, 1 autobuz, 7 hoteluri si muuuulti kilometrii.

Alaturi de our partners in foodie travel crime, Wine and Knives, Wandering Oltean (in sfarsit pe teren propriu 🙂 ) si new addition to the happy group Places and Tales, am batut autostrazi, drumuri de coasta si de munte, orase si orasele, am mancat la margine de autostrada, la restaurante de familie, la food trucks si la restaurante cu stelutze. Am degustat vinuri si am fost la piata. Am fost la muzee si in parcuri de distractie. Ce mai, road trips ni se potrivesc perfect si ne-am distrat de minune.

Dar hai sa vedem mai precis pe unde am umblat si ce am mancat.

San Francisco.

Desi nu ne-a intampinat prea calduros (18 grade, vant, nori si cateva vizite la magazin sa mai cumpar un maieu, o geaca…) orasul asta ne-a placut mult. Strazile foarte abrupte nu ne-au impiedicat sa il luam la picior si sa ne bucuram de vremea racoroasa si perfecta pentru sightseeing. Ne-am plimbat pe malul apei desi Fisherman’s Wharf e nitel cam turistic (dar are o brutarie cu vizite in laborator), pe strada Lombard (cea mai intortocheata din lume), am urcat pana la Twin Peaks, am trecut peste Golden Gate Bridge, am vizitat Alcatraz.

In San Francisco se mananca foarte foarte bine. La Homeskillet si Zazie, am avut parte de cele mai bune breakfast din oras.

Pentru ca cel mai bun seafood se gaseste la Swan Oyster Depot, am stat o ora la coada si pana la urma le-am luat la pachet ca nu era chip sa prinzi loc la masa.

Off the Grid, locul unde se strang din cand in cand toate food trucks din oras, se adauga si o orchestra de blues si se mananca cat se poate de la fiecare food truck. Nu stiu cine a avut ideea asta dar e geniala, altfel gasesti food trucks numai cu noroc. Baietii au mancat coaste, fetele un burger si kinderii niste gogosi.

Marketplace, o fost hala/pier din golf, din nou cu multe restaurante, cafenele si magazine food, unde am mancat (multe) stridii la Hog Island. Locul asta mi-a placut cel mai mult 🙂

Am fost si la faimoasa Tartine Bakery dar nu pot sa zic ca a fost ceva sa nu fi vazut pe la Paris.

In toate locurile astea bune nu se poate face rezervare, se sta la coada organizat si civilizat si in aprox 30 min am stat la masa.

Peste golf de San Francisco e oraselul Sausalito unde ne-am intamplat total la intamplare de 4 iulie, fix la 11 cand a fost parada de ziua nationala. Tot orasul a defilat incepand cu primarul si terminand cu scoala de fete, toate in muzica fanfarei din oras. Atmosfera de sarbatoare si bucurie locala, am luat si noi un stegulet doua sa ne aflam in treaba si foodie kids si-au umplut buzunarele de bomboanele aruncate din masinile alegorice. Seara am sperat la niste artificii impresionante dar nu am vazut nimic, norii si ceata care stau mai mereu in golf au lasat lumea adunata la Fishermans Wharf doar cu nori roz si mult zgomot.

Din San Francisco am plecat pe faimoasa Pacific Highway catre Los Angeles. Un drum minunat chiar pe coasta cu niste privelisti de set de film. Dureaza cateva ore bune, nu se poate depasi dar se merge cat de cat, multe locuri sa opresti la o poza, un selfie si o singura benzinarie unde costa dublu benzina 🙂 Dar tot drumul e de wallpaper.

Pe drum ne-am oprit in Monterey Bay sa vizitam un acvariu foarte frumos, al saselea din lume ca dimensiuni, si unul din putinele care arata ton in captivitate. Are si o colectie impresionanta de meduze de toate felurile, o padure de alge, are bazine in care copiii (sau adultii) pot mangaia pisici de mare si bazine unde se pot scufunda alaturi de pesti. Worth a visit!

Tot pe drum spre LA merita o oprire de o ora doua la Carmel, un orasel foarte dragutz si cochet, cu o plaja de nisip fin si alb. Din pacate apa e foarte rece si putini se incumeta la o baie.

La sfarsitul zilei am vazut si elefanti de mare chiar pe plaja in habitat natural, langa drum. Just like that 🙂

Si am dormit la Pismo Beach. Merita precizat ca aici are habitat natural Heron, o pasare care este cea mai galagioasa pasare de noapte din lume si produce cel mai mult poop pe greutate corporala. Just sayin’, in caz ca ajungeti pe aici sa stiti sa va luati ceva dopuri de urechi si nas. Pe langa cele cateva hoteluri de aici erau si 2-3 restaurante care din pacate se inchideau la 9. Aproape sa ramanem nemancati, era pustiu in jur, am reusit insa sa ne strecuram pe usa, pana sa apuce sa inchida, intr-un restaurant italienesc.

Din nou pe drum, pana sa ajungem la LA am trecut prin Malibu, mai sa nu-l vedem…ne asteptam noi la una alta, asa cand vezi prin filme case pe plaja si plaja cu fete pe role si..na…Malibu. Un mare fas, o fasie de plaja mica ca la 2 mai, fix langa autostrada, multe case de lemn pe piloni (si se mira ca le ia apa, duh) care aratau in ultimu hal dar costa milioane, cateva case de vedete cred ca aratau mai bine dar costa si mai multe milioane, cateva restaurante, mostly fast food. Bun, nimic de zis, pestii erau fresh expusi la bar, alegeai care il vrei si hopa pe ala ti-l prajea.

Los Angeles.

Pfff, orasul asta e absolut ingrozitor, urat si gri. Si unde nu ai ce sa faci decat sa vezi case in Beverly Hills daca te palpita sportul asta, sau sa dai o tura pe Rodeo Drive unde nu e tipenie de om pe la magazinele cu marci europene. Hollywood Bulevard e ceva grotesc si sinistru iar Santa Monica Pier un circ ieftin. Noi am ajuns in LA numai ca sa distram si copiii dupa atata frumuseti naturale si culinare, cu o zi la Six Flags si una la Universal Studios. Grupul care nu a tanjit dupa adrenalina a dat o tura de oras (bad, bad idea) si a mers la Getty Museum sa isi spele retina, un muzeu care mi-a placut foarte mult si care este ca o oaza nesperata de frumusete in toata uratenia. Am stat acolo pana s-a inchis si ne-a dat afara.

Prima cina in LA a fost la Melisse unde am avut private room and special menu just for us. Sincer, bucuria revederii si reuniunii a eclipsat putin mancarea, dar tot mi-a ramas in minte tarta aka de ciocolata.

Si tot in seara de pomina am mancat cronuts de la tata lor Ansel aduse de Cornel cu avionul de la NY. Matre d’ a suspinat el nitel cand ne-a vazut cu gogosile pe masa, dar la asa gogosi nu a zis nimic. Am simtit noi ca il tenteaza (“Are those cronuts?”) si i-am dat si lui una. A fost foarte fericit si a fugit repede cu ea la bucatarie.

Decent si dragutz a fost la Farmers Market, unde nu era piata ci o multime de cafenele si restaurante, unde am mancat de dimineata cand am stat in LA.

The Bazaar by Jose Andres a fost un restaurant minunat, cu meniu usor molecular, cu menestrel la chitara spaniola si cu ceva ce n-am mai vazut pana acum. Avea un Deserts Room. Dap, o camera numai cu deserturi. Unde te duceai si vedeai la un bar imens tot felul de creatii dulci si in spatele barului erau patiserii care le ornau si decorau si asezau…Am stat ceva timp acolo sa admiram si sa incercam sa ne hotaram la ceva…noroc ca eram 11 ca am putut sa incercam multe.

Dar cel mai mult si mai mult ne-a placut la Baco Mercat, un loc plin de lume si de viata, din nou cu meniu just for us…in LA de cate ori vroiam sa rezervam pentru 11 persoane incepeau cu events manager si contract si meniu separat ca ei nu fac fata la comenzi a la carte la atatia oameni. Niste salate incredibile si combinatii care ne-au placut foarte foarte mult. Am incercat sa aflam una alta din farfurie dar ni se spunea foarte politicos ca e secret. 

Din LA am plecat spre Las Vegas, pe autostrada dar am si iesit sa mergem pe o bucata de Route 66. Nu puteam sa o ratam 🙂 Am vazut o padure de sticle, un loc unde cineva inspirat a asezat tone de deseuri in desert intr-un mod organizat si care arata deosebit si putin spooky.

Dar piese de rezistenta a zilei on the road a fost pranzul la un dinner clasic anilor 50. Cel mai bun pui prajit si un frigider plin cu american pies la Peggy Sue.

Nu departe am vizitat un ghost town, un fost oras minier din perioada Gold Rush amenajat usor kitchos cu intentii de muzeu. Interesant.

Las Vegas.

Asteptarile si entuziasmul au fost mari, realitatea ne-a lovit insa crud. Mult sclipici si bling, hotelurile si cazinourile una langa alta care mai de care mai mari. Mult kitch si butaforie si penibilutz. Micul Paris, Mica Venetie si alte inchipuri pentru americanii care nu pleaca din tara lor vreodata (numai 20% din americani ar avea pasaport) si sa vada ei ceva, dar cu aer conditionat ca afara e cald. Daca seara de sus vezi lumini si fantani si show, cand o iei pe jos pe Strip vezi multa lume urata, sleampata si care isi pierdea vremea si banii la pacanele si ruleta. Totul e la vedere, fetele agatau ziua in amiaza mare desi omul era cu nevasta si copilul de mana. In schimb sarea la tine paza daca minorul sub 21 ani tragea cu ochiul la un joc mecanic cu fise, doamne fereste sa vada asa ceva. Nu ne-a prins mirajul acestui oras si (asta daca nu isi rade soarta de mine) sper sa nu mai calc vreodata pe acolo.

Din pacate daca vrei sa vezi Grand Canyon esti obligat sa campezi aici ca nu exista alta cazare mai aproape. Vizita la canion a fost spectaculoasa, ceea ce a creat natura aici este cu adevarat impresionant. Si nici barajul Hoover nu-i de lepadat, pentru ca “acolo s-au luptat transformers mama” 🙂 Cel mai repede si mai frumos vezi canionul cu elicopterul, 40 min dus si la fel la intors plus ca aterizeaza chiar in canion, altfel nu se poate ajunge pe jos sau cu masina. In plus, am avut un pilot foodie (lucky us) si chef in timpul in care nu piloteaza. Asa ca din tot drumul ne-a povestit 10 minute despre canion si in rest am vorbit despre mancare si gratare si altele. Experienta a fost cu atat mai frumoasa pentru noi.

Tot langa Las Vegas este un loc special (mai ales pentru astia cu energia ca o parte din noi), cea mai mare centrala de concentrare solara din lume. Zecii de mii de oglinzi concentreaza lumina soarelui catre trei turnuri care incalzesc puternic un lichid in boilere.

In hotelul Belaggio, pe langa faimoasele fantani de apa am vazut si cea mai mare fantana de ciocolata din lume, foodie din noi nu s-a putut abtine din admiratie cateva minute bune, trebuie sa recunoastem.

De mancare prin Vegas, nimic notabil. Desigur multe restaurante cu renume de Chef, dar de ce sa mananci la ceva facut pentru Vegas (care ne-am inteles, e numai de show) cand poti sa te bucuri de original. Multe locuri turistice, cu preturi variind pentru cei care au pierdut tot sau cei care au castigat tot. Noi am mers in partea rezidentiala a orasului, asa departe de Strip ca am stat 30 min sa vina un taxi sa ne ia de acolo. Firefly ne-a fost recomandat de pilotul nostru foodie si am macat cele mai bune curmale cu bacon si niste coaste de porc foarte apreciate de baieti.

Am plecat rapid din Las Vegas, iar drumul ne-a dus mai departe prin Death Valley. Cel mai cald, mai jos si mai uscat loc din America de Nord. Sincer nu mi s-a parut mai cald ca la noi saptamana asta, dar o zi intreaga prin desertul ala fara pic de umbra nu e de gluma.

Mergi si mergi pe un drum impecabil, si sunt cateva locuri sa te opresti la o poza sau o pauza, unde intradevar arata ca pe alta planeta.

Ajungi apoi in desertul Mojave unde survolau niste MIGuri aflate si ele in plimbare. Foodie kids tot cautau indicatoare spre Area 51 ca e acolo precis, au vazut ei intr-un film 🙂 Nu am dat de ea, in schimb am trecut prin o padure de turbine eoliene, una din cele mai mari din lume.

Drumul zilei s-a terminat in Visalia, un mic orasel de provincie aflat aproape de Sequoia National Parc pe care vroiam sa il vizitam a doua zi. Foamea de seara ne-a dus la un mic restaurant japonez (nu mai vroia nimeni sa vada coaste sau fripturi) si am avut surpriza vacantei la Sushi-Kuu. Un chef care se mutase aici din NY, ca sa aiba mai mult timp cu familia, a deschis un local intr-un mall/parcare si care a a fost o revelatie, o descoperire de proportii. Am avut parte de cel mai bun omakase din viata noastra. Omakase este un meniu de degustare compus de chef pe loc din ce ingrediente si idei are in ziua respectiva. Madalin s-a lansat si intr-o discutie despre cutite japoneze si tehnici de ascutit cutitul si cum cel mai bine wasabi se rade pe o piele de rechin. De care cheful avea, evident. Peste proaspat adus din LA de la furnizorii lui de cand “lucra la oras” si tehnicile invatate in cateva restaurante in NY, au fost combinate in fel si chip. Avea sosul lui de soia homemade, inchipuiti-va. Wasabi era ras proaspat si nu facut din praf ca in orice alt loc unde mancasem pana atunci.

Surprizele din Visalia au continuat si la micul dejun cu o frumusete si o bunatate de mic dejun la Char.

Am plecat foarte veseli si multumiti si cu “burtica fericita” sa vedem cel mai mare copac din lume, un sequoia mare si batran. Unde am stat frumos la coada sa ne pozam cu el, oamenii organizati nimic de zis. Drumul prin parc este foarte frumos si merita, este o mica drumetie de 20 minute din parcare pana la crangul cu capaci sequoia.

Apoi din nou pe drum spre urmatorul oras si hotel prin campiile arse de soare ale Californiei. Cand vezi stiri cu ce seceta e in California nu bagi in seama asa tare, dar cand am vazut campii ca niste miristi arse de soare, ranchuri parasite, albii de rau secate aproape de tot, lacuri cu luciul scazut si 30 de m…iti dai seama ca nu e de glumit cu natura.

Seara am ajuns in Mariposa, cu ideea sa vizitam a doua zi Yosemite Park. Mariposa e un orasul mic mititel, daca stai in capatul strazii la intrare vezi celalalt capat al orasului. Aici am stat la un motel din ala de parchezi masina in fata camerei ca in filmele cu crime nocturne, cu pereti subtiri ca auzi tot ce fac vecinii si cu un aer conditionat batran montat in geam si care facea atata zgomot ca nu am putut sa il lasam sa mearga si noaptea. Dar desi era un orasel mic sau pentru ca era un orasel mic, am mancat cel mai tipic mic dejun american intr-o cafenea din aceea unde sunt bancute back to back la mese nu scaune, si iti toarna cineva mereu cafea, si pe bar sunt platouri mari cu prajituri si te intreaba ce mai faci si tu intrebi care e treaba cu Yosemite. Sugar Pine Cafe a fost locul in care ne-am simtit ca in Back to the future 🙂

Yosemite Park e un parc national, unde tot americanu’ se duce sa stea la cort sau RV si sa faca drumetii. Mega aglomerat dar in 40 de minute i-am dat o tura si am facut o poza. Altceva nu e de facut pe acolo. Ar fi trebuit sa fie si o casacada impresionanta dar cu seceta…

De atata seceta ni s-a facut sete asa ca ne-am indreptat spre Napa. Ne asteptam la niste dealuri cu multe vii, ceva gen Toscana. Ntz, viile in Napa sunt toate pe autostrada, si pe stanga si pe dreapta, una langa alta, intr-o zi le vezi pe toate. Si sunt mici, maxim 100-300 hectare. Ca idee Murfatlar are 3000 hectare… Baietii au vizitat una si au fost dezamagiti, ghidul nu stia mai nimic (Madalin raspundea la intrebarile celorlati vizitatori in locul ghidului care dadea din umeri) si nici nu le-a aratat mare lucru, degustarea a fost in acealasi pahar pentru toate vinurile…Dar au gasit cateva sticle care sa merite un drum pana acasa. La capitolul restaurante nimic notabil…asta pentru ca nu am reusit sa ajungem la French Laundry. Ne-am zgait numai peste gardul viu fix in bucatarie si in gradina de legume.

Putem spune ca a fost o vacanta frumoasa, in care am vazut multe, si am mancat si mai multe, dar cu exceptia San Francisco, nu putem zice ca ne-a placut asa tare ca am mai veni. Ne-au placut mult San Francisco, orasele mici, acvariul din Monterey Bay, micul dejun, Universal Studios, Pacific Highway, Grand Canyon si Death Valley. Nu ne-a placut deloc Los Angeles, Las Vegas, Yosemite Parc si Napa Valley.

Vazut, bifat si inapoi in Italia cu noi 🙂 Asta a fost concluzia trasa in cele 5 ore de briefing din aeroport in timp ce asteptam zborul spre casa.

4