In luna septembrie am ajuns pentru un workation de cateva zile la Genova. Nu mai fusesem in aceasta parte a Liguriei asa ca am profitat de ocazie sa exploram orasul si evident bucataria zonei.
Genova a fost unul din cele mai imporatante porturi si centre culturale ale Mediteranei si are zeci de palate ducale. Centrul istoric este patrimoniu Unesco si orasul era supranumit “La Superba” datorita cladirilor impunatoare si trecutului glorios. Aici s-au nascut Cristofor Columb, Niccolo Paganini si fondatorul casei Grimaldi (azi casa regala din Monaco). Si evident aici a aparut si pesto, sosul genovez fara de care nu ne putem imagina pastele.
Nu cred ca am facut atatea fotografii cu cladiri si monumente inntr-un oras, poate doar Paris sau Roma, numai ca aici toate sunt foarte condensate, la fiecare pas, in cateva ore ai vazut tot orasul.
Cum atata mers pe jos face o foame de lup, am explorat cateva din restaurantele genoveze. Le-am evitat pe cele din port (cu aspect evident de tzeapa turistica).
Antica Osteria Ravecca e un local foarte placut, un pic greu de gasit pe stradutele inghesuite din centrul istoric. Se mandresc cu feluri traditionale dar nu banale. Ospatarul ne-a recomandat felurile bazate pe ingrediente locale sau de sezon. De la painea facuta in casa, la desertul inventiv cu pere, executie impecabila.
Am ramas pe aceeasi idee de antica osteria si in seara urmatoare, genovezii astia se pricep la mancare. Antica Osteria di Vico Palla este si ea dedicata felurilor traditionale, deschisa de chef Maurizio Capurro, care dupa ce a gatit 10 ani in Harrogate (UK) s-a intors acasa si restaurantul lui e mereu plin. Trebuie neaparat rezervare si ceva italiana la bord (dar nu o sa suferiti de foame in caz de engleza). Meniul e scris cu creta pe o tabla si se schimba zilnic si evident sezonier. Cele mai bune paste cu pesto pe care le-am mancat vreodata, calamari umpluti si mazare si un tiramisu perfect cum numai in Italia gasesti. Am stat chiar langa fereastra prin care aparea mancarea din bucatarie, langa o masa pe care scoteau foccacia din cuptor, ca niste mici paturici moi si calde…Ceva minunat. Daca aveti numai o zi de trecut prin orasul asta, aici trebuie sa mancati.
Ne-a mai placut mult Osteria Carabas, care era chiar langa hotelul nostru ceea ce a fost foarte practic pentru ca eram foarte obositi dupa o zi intreaga de vizite de lucru. Mancare simpla dar gustoasa. Salata caprese de toamna cu rosii coapte, din nou paste cu pesto si o caracatita superfrageda pe un pat de piure de naut. Mai mult nici nu ne puteam dori.
Am avut si o jumatate de zi libera asa ca am dat o fuga pana in Portofino. Un port mic micutz cu reputatie de jet set in anii 60. Cateva stradute duc in piata centrala, plina de terase si restaurante, loc perfect pentru o cafea, un aperol si un pranz.
Am facut o excursie si pana la castelul Brown, un nume deloc italian 🙂 A fost o fortificatie de aparare si consulul englez la Genova l-a cumparat cand se degradase cu numai 7000 de lire. A fost transformat apoi in vila iar acum este din nou in proprietatea orasului Portofino de unde este aceasta minunata priveliste.
Dupa ce am facut pofta de mancare cu vizitat de castel am mers la Taverna del Marinaio. Pe tot malul portului sunt numai restaurante dar acesta ni s-a parut cel mai autentic, poate si pentru ca nu erau poze cu vedetele care au trecut pe acolo in decursul timplului. Priveliste de film si mancare pe masura, localul este inca detinut de familie si aici mananca cei cativa localnici ramasi in micul oras. Din nou paste cu pesto si fructe de mare si tiramisu pentru cel mai relaxat pranz de multa vreme.
In drum spre parcare am mai facut si o oprire la o inghetata, nu poti sa vii in Italia si sa nu mananci o inghetata. Sau doua 🙂
In drum spre aeroport am mai avut o ora de pierdut, asa ca am facut rapid dreapta cand indicatorul a aratat Gorgonzola. Nu am gasit nici un magazin cu branza, doar o piateta linistita, un rau frumos si linistit si o biserica putin ciudata…Si dupa trei ture de sat am gasit si o patiserie cu ceva cu gorgonzola. Era ultima bucata ca altfel as fi mancat toata tava.
Trebuie sa recunosc ca imi plac multe ale noastre workation, ajungem sa vizitam locuri si orase unde nu te-ai duce neaparat ca turist, mereu ai pe lista altceva.
