Foodie Family eats in Japonia

Japonia era pe wishlist de ceva timp dar am asteptat momentul potrivit, si aceasta a venit fix de ziua mea anul acesta ne-am imbarcat in avionul de Tokyo via Doha. A fost prima data cand mi-am facut ziua in avion ca sa zic asa, dar a fost frumos, am primit si tort šŸ™‚ Qatar Airways isi merita toate premiile.

qatarFoodieFamily

Am citit timp de cateva luni si am studiat ce sa facem acolo si cum sa le inghesuim pe toate intr-o saptamana. Sursele spuneau ca sunt prea multe restaurante ca sa le alegi pe cele mai bune sau cele care merita o vizita, ca orasul e imens si mersul cu metroul e ceva incredibil de complicat, ca nu e wifi nicaieri, ca nu se poate plati cu carduri emise in Europa, mituri urbane despre toalete publice, japonezi care muncesc pana seara tarziu, amabilitate exagerata, preturi imense, case minuscule, si lista poate continua. Parea ca nu o sa le putem deslusi pe toate in numai o saptamana.

Lifestyle and getting around

Metroul nu ni s-a parut mai complicat ca la Paris sau Londra. Intradevar sunt 3 linii diferite cu carduri diferite (cam cum erau telecabina si telescaunul la Sinaia), dar asta te incurca numai daca vrei un day pass sau week pass si pentru toate 3 costa destul de mult. Noua nu ne trebuiau decat cateva calatorii ici si colo, asa ca luam un bilet la nevoie pe loc de la automat, care stia si engleza, introduceai statia unde voiai sa ajungi si gata.

IMG_0178

Am mers si cu taxiul, foarte civilizat si desi nu vorbeau engleza intelegeau numele locului unde voiai sa ajungi. Toate taxiurile aveau huse la scaun din mileu si fire in spate sa iti incarci telefonul. Exista si Uber dar e mai scump ca taxiul asa ca nu am folosit deloc.

IMG_0156

Wifi pe reteaua de acasa nu intra in discutie si wifi gratis era numai la hotel si in cateva locuri prin oras. Cea mai buna solutie a fost un mini device numit haios Pupuru, pe care il tineam in geanta si ne contectam toti la el (mergea pana la 10 utilizatori) si care a costat 100 eur pentru o saptamana la 4G. Best thing to do, pentru ca am folosit orientarea turistica cu google din greu.

IMG_0175

Citisem pe net ca nu merg cardurile din Europa (bancile japoneze nu sunt in sistemul interantional pentru ca speriati de fraude) si nici nu au cititoare cu cip. Asa ca ne-am luat de acasa o suma suficienta de yeni. Ppana la urma cardurile au mers peste tot unde aveau POS. Problema reala era ca multe locuri nu aveau plata cu card asa ca yeni cash trebuie clar.

Toaletele publice…asta e un mit haios tare. Aveam in cap imaginile cu bietul Bucsa in Cars 2, si ma pregatisem psihic sa stau vreo 5 minute extra in baie pana gaseam butonul necesar. No need. Butoane multe erau peste tot dar ele activau numai capacul inteligent cu spalare, incalzire si difuzor cu zgomot de fond de apa curgatoare ca sa nu te auda vecina ce faci la baie :)))) Apa se trage ca peste tot in lume, cu maneta clasica.

Japonezii muncesc mult. La 9 seara inca ii vedeam in blocurile corporatiste si la 11 noaptea ii vedeam pe strada cu diplomatul (toti aveau diplomat) si cravata la gat. Dar din ce am citit nu de munca stau ei asa mult la servici. Au ramas cu acest obicei dupa ce au tras dupa razboi pentru reconstructia Japoniei cand chiar era nevoie de extrahours. Acum o fac pentru ca asa s-au obisnuit si…e mai mult spatiu la birou decat acasa unde impart o casuta sau un apartament cu toata familia, 3 generatii. Mai liniste si mai spatios e la birou, asa ca stau acolo. Daca chiar asa o fi, nu stiu, dar mi se pare tare trist. La fel de trist mi s-a parut sa vad atat de multi tineri singuri in lumea lor in turnurile cu jocuri electronice, traind intr-o lume virtuala. Povesti despre cum nu mai leaga relatii sau nu se mai casatoresc sunt o gramada pe net, au o problema reala pentru ca se nasc mult mai putini copii decat sunt batrani, si stim cu totii cat de mult traiesc batranii in Japonia…

Sunt amabili, extraordinar de amabili. Nu accepta tips, ei oricum ti-au oferit maximul de atentie, i-ai jicni maxim daca le-ai oferi bani in plus, au facut deja tot ce se putea. Sunt incredibil de organizati, peste tot se sta la coada ordonat, la intrarea in vagonul de metrou, pe scara pe sensul de urcat era plin ochi si nimeni nu urca pe partea unde scrie coborare. Dar sunt si foarte controlati, parca sunt niste copiii carora trebuie sa le spui vezi ca e cald, vezi ca trec masini, la iesirea din parcari cate 4-5 paznici aveau grija sa dirijeze pietonii, singuri nu se pot uita sa iese o masina, in intersectii si 13 politisi fluieratori am vazut, indicatoare amuzanteĀ peste tot.

JaponiaFoodieFamily71

AmĀ marcat o ciudatenie locala la Robot Restaurant, loc unde a fost si Bourdain in episodul japonez. Desi e un numit restaurant numa mancare sa nu iei acolo, in schimb toata chestia o face un show…kitchos, caraghios si pueril cu niste fete imbracate sumar care danseaza si canta ca la caminul cultural (adica incerca da nu le iese), totul regizat dupa modelul jocurilor electronice care sunt viata pentru tineretul japonez. Langa mine in public erau doua fete extaziate ce n-am vazut nici la concert la Enrique. In plus un bling orbitor dar mostly o mare pierdere de timp. Nu merita timpul si banii.

JaponiaFoodieFamily82

AmĀ vizitat parcul Ueno, ceva imens unde poti sa pierzi linistit o zi intreaga, are zoo si muzee pentru zile intregi. Am mers numai la zoo sa vedem ursii panda šŸ™‚ Si ne-am amuzat de anunturile la megafoane “dragi turisti, azi e cald, va rugam sa purtati palarii si sa nu uitat sa beti apa ca sa nu va deshidratati”…mi se pare ciudat sa state the obvious pentru adulti, asta le spuneam la foodie kids cand plecau in tabara in clasa 1. Dar astefel de anunturi evidente erau peste tot…

Nu sunt cosuri de gunoi pe strada, trebuie sa iti cari pungutza si sticlutza dupa tine pana la hotel sau pana dai de asa ceva. La metrou nu mai exista de cand au avut atentatul si pe strada nu stiu de ce nu sunt. In plus in perioada in care am fost noi era si summit G7 (in alt oras) dar peste tot erau anunuturi cu securitate crescuta. Si fara cosuri de gunoi.

Food, glorious food

In afara catorva restaurante stelate unde am facut rezevare din timp, in rest am mers pe inspiratie si documentare locala. Este imposibil sa spui ca care eĀ cel mai bun sushi sau ramen, sunt peste 16000 localuri in Tokio si nu cred ca cineva le-a incercat pe toate.Ā Cu putin fler si experienta turistica eviti usori foodie traps (hostesa afara – nope, coada mare de localnici – yep) si peste tot am nimerit foarte bine.

  • Local traditional, unde evident a trebuit sa ma descalt. Bummer ca nu aveam si sosete dar nu conta, tenisii jos si desculta pana la masa. Am comis o gafa din prima (sa mergi fara ciorapi este un mare faux pas). Dar cum eram turistĀ mi s-a iertat aceasta gresala cu un zambet amabil si ingaduitor. Dar de a doua zi am luat in geanta o pereche de ciorpi, in caz ca. Primele gusturi japoneze autentice au fost foarte bune, si cateva surprinzatoare, cum a fost felul “crunchy cabbage” care erau de fapt niste frunze intregi de varza cu un sos de susan (cred) si frigaruile cu inimi, pipote. Meniu cu poze multe asa ca ne-am descurcat. Cel mai mult mi-a placut supa cu rulouri de orez dar nu imi e clar ce am mancat acolo šŸ™‚
  • Local traditional pentruĀ un pranz foarte bun cu unagi (tipar de apa dulce), recomandat de ghid.
  • Strada Askusa si templul aferent dar mai mult ne-a placut strada ce ducea la templu. ArataĀ ca orice alee care duce la o manastire pe la noi, chioscuri cu de toate, suvenire made in china si street food. Am gustat una alta si ne-am pozat cu templul. Obiectiv turistic bifat.

JaponiaFoodieFamily72

  • Pentru oĀ vita kobe adevarata (orice vita kobe e wagyu nu orice wagyu este kobe) am mers la Oak Door in Hotelul Grand Hyat din Roppongi Hills, un cartier foarte frumos si verde, cu multe vile si ambasade. Baietii s-au decalarat impresionati de kobe cea adevarata dar mie personal nu mi-a placut asa tare, marmoratia este foarte pronuntata si mi s-a parut prea grasa. In schimb mi-au placut foarte mult scallopsĀ de Hokaido, cele mai mari si gustoase din cate am gustat pana acum.
  • Local mic cu snitel traditional, de porc si foarte gros fata de standardul nostru de snitel. Localul era minuscul, no reservations, coada considerabila la intrare, cu cel mai cute logo cu purcelush, am asteptat cuminti si organizati la coada cam jumatate de ora pana am intrat. Super fraged snitelul in ciuda grosimii, il puteai rupe cu betele ca altfel nu stiu cum il mancam.
  • A trebuit sa trecem si pe la un restaurant italianesc ca nu se poate altfel in Foodie Family si am ajuns laĀ Piacere in hotelul Shangri-La. View to die for, mancarea foarte buna dar nimic ce n-am vazut, insa foarte binevenita (pentru mine cel putin) dupa doua zile deĀ mancare japoneza. Prefer mancarea gatita in mod clar, inca o data m-am lamurit ca raw food nu e pentru mine.
  • Pentru un ramen bunĀ am ajuns intr-un cartier mai boem, cu saloane de masaj si baieti care iti vand chestii indoielnice, dar noi ne-am vazut de treaba si ne-am dus sa stam din nou la coada la un bar cu ramen. Cat stateai la coada iti cumparai niste bonuri de la un automat (la japonezi automatul este de baza) in functie de ce ramen iti doreai si cand ajungeai sa stai la bar doar ii intindeai bonurile si primeai bolul cu ramen. A fost cel mai bun lucru pe care l-am mancat in Japonia acest bol cu ramen…

Tours andĀ getting further away

  • Kyoto. Am vrut sa vedem si un oras mai linistit si sa ne dam cu trenul Shinkansen cel rapid. Am ajuns in 2 ore jumatate in Kyoto (ca idee distanta e ca de la Bucuresti la Cluj) si ne-am dus direct la piata Nishiki, poreclita si “Kyoto Kitchen”, are absolut tot ce vrei acolo. Mult mai linistita ca piata din Tokio si loc sa te misti, plus am gasit sa incerc un emoji :). Baietii s-au bagat la un sushi din nou, eu am preferat sa ma plimb prin piata cu un suc de yuzu si sa incerc cat mai multe chestii, si am incheiat impreuna cu o inghetata de matcha. Ne-am intors seara la Tokio fericiti si multumiti dar cu impresia ca Kyoto e prea linistit pentru noi.
  • Am luat un tur foodie de o zi. Sunt multi operatori de foodie tours in Tokyo, pana la urma ne-am oprit la cel oferit de Michi Travel pentru ca ne prelua de la hotelĀ si in prima zi si pe jumate adormiti am fi gasit mai greu un meeting point. Apoi ne-a placut ca am putut sa ne construim noi turul cu ce ne interesa, am sters de pe listaĀ vizita la temple si gradini si am introdus o degustare de sake. Ghida noastra a fost foarte amabila si ne-a povestit multeĀ despre ce si cum sa vizitam in oras, ce merita si ce nu. Am inceput turul cu vizita la faimoasa piata Tsukiji despre care o sa povestesc intr-un post separat. Next on the list a fost ceremonia a ceaiului unde am invatat sa preparam un matcha adevarat si ne-au durut genunchii ingrozitor de la stat in pozitia traditionala. Am vizitat o depachika in Ginza care este de fapt un etaj gourmet dintr-unĀ department store, asa cum sunt si la Londra sau Paris, numai ca aici o mare parte din mancare nu stiam ce e, dar toate aranjate impecabil si la niste preturi exorbitante. Cateva (multe) statii de metrou mai incolo am ajuns la Kitchen Utencils Market, de fapt o strada pe care sunt numai magazine cu ustensile de gatit, clar marcat de un Chef pe bloc. Am cumparat de aici cateva (multe) cutite, consiliati pe telefon de prietenul specialist Madalin.
  • Am facut eu un traseu intr-o zi cu un tur al celor mai tari patiserii din oras. Se stie ca japoneziiĀ sunt foarte pasionati de patiseria franceza, ceea ce nu e greu de inteles avand in vedere ca desertul lor traditional este fie o biluta dulce de amidon gumilastic de orez ori un biscuite umplut cu pasta de fasole rosie…Cand au vazut ce inseamna un desert adevarat au umplut scolile din Franta, la Lenotre cand am fost mai mult de jumate din cursanti erau asiatici. Si rezultatul se vede, la cat sunt de perfectionsiti le ies incredibil. Jur ca un croissant ca la Tokio nu am mai mancat, atatea foi si asa forma si gust perfecte…

Am fost la patiseriile lui Viron si la Gontran Cherier, care aveau atat o selectie traditionala de patiserie dar si produse cu accent local, adica mult matcha. Dar cel mai mult mi-a placut la Sodaharu Aoki Paris, patiser japonez scolit la Paris (duh) de unde am luatĀ niste prajituri minunate, un ecler cu matcha, un Paris Brest cu matcha si o prajitura specialitatea lunii. Le-am mancat intr-un parc de langa mall, frumos amenajat pentru picnic.

JaponiaFoodieFamily54

  • Misako Port. A ales foodie man sa mergem in cel mai cel sat de pescari de ton, Misako, unde aveam sa mancam cel mai bun ton. Un drum de o ora cu un metrou suprateran (like 60 de statii sau asa ceva, bine ca am gasit loc sa stau jos), si apoi cu un autobuz am ajuns intr-un orasel mic din peninsula, destul de parasit la ora pranzului, dar cum toata lumea parea sa fie la un restaurant de langa port Ā acolo ne-am dus (foodie tip: daca e coada, du-te acolo ca precis e bun). Desi eram singurii turisti din local, am dat peste cea mai buna vorbitoare de engleza din toata excursia care ne-a ajutat sa comandam exact ce ne doream.

Ne-am mai plimbat pana la malul marii, foarte pietros – un peisaj deosebit, Ā si am mai mancat la un restaurant in Ā fata caruia gatea un nene niste frigarui de peste foarte apetisante. Nu vorbeau deloc engleza si arata fix ca terasa Dinamo din 2 Mai, dar metoda arat cu degetul a functionat perfect si ne-a mai adus ce a crezut el ca e bun si chiar a fost šŸ™‚

Pe malul marii am dat si peste ceva templul dragostei (am dedus noi), unde atarnau zeci de scoici cu mesaje legate, stil lacate pe pod parizian. Mai frumoasa idea cu scoicile zic šŸ™‚

JaponiaFoodieFamily63

Bars and drinks

In Japonia este imposibil sa mori de sete, sunt zeci de automate pe strada si metro, cu orice bautura iti doresti, si multe care nu stiam ce sunt. Sunt automate clasice dar am vazut si digitale care arata fix ca un panou publicitar:)

IMG_0875

IMG_0876

La cafea stau nasol, nu exista decat drip coffee gasesti espresso numaiĀ la hotel, in rest pana si Starbucks nu are decat drip coffee. Am incercat un matcha latteĀ dar nu mi-a ramas la suflet. Sa traiasca Nespresso din camera ca fara el era nasol.

JaponiaFoodieFamily5

Tokio este capitala mondiala cockteilurilor. Se pare ca tehnica perfecta a unui barman japonez deriva din ceremonia ceaiului, cu toata grija si atentia pe care o necesita aceasta. De la izakaya (baruri mici pe strada) unde angajaztii cu diplomat si cravata discuta la o bere sau sake, la barurile specializte in cocktails din Gynza, la barurile faimoase de la ultimul etaj din hoteluri, peste tot e plin si auzi “Kanpai” šŸ™‚ New York Bar de exemplu a fost facut cunoscut in Lost in Translation si este arhiplin seara.

NYBAR

Tokio este un oras extraordinar, m-a impresionat mai mult ca NY ca atmosfera si energie si bate Vegas oricand la lumini si jocuri electronice (fara gambling totusi, just for fun). Iar mancarea, well, pentru un foodie merita cu adevarat experienta, gustul. O sa incerca sa fac si eu acasa ramen dar cu sushi o sa avem o problema…pestele. Nici tartar de ton nu o sa mai mancam in curand.

JaponiaFoodieFamily6

Sayonara!

5

2 thoughts on “Foodie Family eats in Japonia

  1. Pingback: Sosharu Londra | The Foodie Family

  2. Pingback: Foodie Family Awards 2016 | The Foodie Family

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *