Foodie Family eats in Milano

In ultimul timp am avut o multime de workations, si cand ele sunt in Italia parca ma urc cu mai mult spor in avion. In Milano nu mai fusesem decat in trecere prin aeroport – gara pentru trenul de Zermatt dar stiam o multime despre el de la prieteni si ii stiam cele mai importante repere turistice de pe instagram. Am stat trei zile si pe langa work related stuff am mai inghesuit niste restaurante si poze cu cladirile de referinta.

Prima seara s-a intamplat la Tano passami l’olio. Un restaurant cu traditie, exista de peste 20 de ani, are in prezent o stea Michelin. Este clasic si elegant, cu feluri traditionala dar cu accente originale: tiramisu de sepie si cartofi, millefeuille de vita, risotto cu portocale si ciocolata. Langa acestea apare mereu un ulei de masline potrivit. Serviciu relaxat dar atent si o atmosfera relaxanta, o cina foarte placuta.

A durat ceva asa ca prima poza cu Domul a fost pe la miezul noptii…

Primul lucru sambata am iesit sa bem o cafea buna, drum care ne-a dus prima faimoasa galerie pentru cumparaturi…nu stiu alea cum sunt, dar arhitectura este intradeva impresionanta.

In plus am pozat locul unde se invarte toata lumea pe calcai ca sa aiba noroc. Se pune si poza?

Expozitia pentru care ne-am dus pana la Milano mi-a placut de la inceput pentru ca avea ziua fetelor si intrarea era gratis si separata pentru doamne 🙂 Italienii astia sunt sa se poarte cu femeile, zau asa.

#expozitiilesuntviatamea 🙂

Oferta de pranz a fost destul de neprietenoasa cu foodies, dar am dibuit un truck cu porchetta si acest senvis a fost perfect.

Am inghesuit si un canolo acolo, era prea dragtz si nu am putu sa il refuz.

Back in the city, am mers sa vedem unul din cele mai faimoase locuri cu mancare din oras, loc din ala unde se opreste autocarul cu asiatici sa ii faca poze. Bine ca nu au si intrat sa ne uitam si noi in liniste la mancare. Peck exista din 1883 (da, nu am scris gresit…din 1883, pe vremea lui Caragiale adica) si este legendar. Pe langa magazin are si restaurant, sucursale deschise in Asia si restaurantul oficial la standul Italia la expozitia mondiala. Asa mult ne-au placut vitrinele ca am stat si noi la cafenea pentru cel mai bun (jur!) vitello tonnato pe care l-am mancat vreodata si o felie de panettone ca in vise. Merita o vizita.

Cand se lasa seara, trebuie sa mergeti la Aperol Terazza. Are o priveliste superba asupra pietii domului, si desi trebuie sa stati un pic la coada, e pacat sa il ratati.

 

Cea mai asteptata seara a fost la un muzeu, Mudec. Nu pentru tablouri ca ne-am dus dupa ce a inchis, si pentru un restaurant, Enrico Bartolini, al celui mai stelat chef italian (4 stele pentru 3 locatii). Bucataria sa este clasic contemporana si a fost o adevarata bucurie aceasta seara. Noi am luat meniul “Be contemporary” si nu am fost dezamagiti. Mi-au placut in mod special vinetele coapte in jeleu, risotto, untul colorat si crevetele. Cele mai impresionante sunt deserturile. Un restaurant care isi merita cele doua stele.

O noua zi, de data asta de lucru doar pentru foodie man, asa ca eu am stat o ora la coada sa ma urc in dom. Am prins o zi perfecta pentru asta, ceea ce nu e usor ca in noiembrie ploua in Milano 29 de zile din 30.

Nu puteam sa nu mergem la Eataly, care in Milano este din 2014 intr-o locatie mare si frumoasa (un fost teatru). Aici s-a deschis si Alice, un restaurant orientat mult pe peste, si el cu o stea la activ. Am avut o masa la geam (yey, lumina pt poze) si am luat meniul fix de pranz, Sandrina. Desi este specializat pe peste, primul fel care m-a impresionat a fost risotto al cacio si 7 feluri de piper…si coaja de lamaie de Amalfi. Caracatita care in meniu apara ca “orange submarine” si ea a fost memorabila. Iar desertul cu crema zabaglione, crema de mandarine si bezeaua crapata…unul din cele mai bune mese de pranz din ultimul timp.

Dragutzii astia m-au inspirat…anul asta fac si eu panettone de Craciun.

O imagine a realitatii de azi…bariere de beton la margine de zone pietonale 🙁

Dupa atata fine dining nu am mai rezistat si a trebuit sa incercam si o pizza. Cum era o coada imensa si o politica de “no reservations” am luat-o la pachet pentru o cina in camera de hotel, in timp ce faceam si bagajele.

Milano, cel putin cel foodie, mi-a placut foarte mult, si ma bucur ca am ajuns in sfarsit sa il descopar.

2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *