Anul acesta am fost in prima noastra vacanta la sailing. Auzisem povesti frumoase de la prieteni (cele mai notabile de la Florin ) de cativa ani dar am asteptat sa fie foodie kids suficient de mari sa nu avem nici o grija cu ei pe barca. Asa ca la sfarsit de august ne-am urcat in rata de Napoli si am stat pe o barca o saptamana.

Inca de la inceput sa va spun cel mai important lucru pe care trebuie sa il iei in considerare: la sailing trebuie sa mergi cu cei mai buni prieteni, aia cu care nu ai absolut nici o teama, dar absolut nici una, ca in tiny spaces (and I mean tiny) nu o sa te calci pe bataturi. Sa te certi pe prosoape. Sa ii vezi izmenele intinse la uscat si dopul nepus la pasta de dinti. You get the picture. Evident ca noi am plecat la sailing cu prietenii testati in alte excursii, mai precis cu gasca care a fost si in Sicilia inclusiv our partners in crime Wine&Knives.

Daca asta e rezolvata in rest te descurci. Foodie men au fost in elementul lor inca de cand am urcat pe barca dar personal nu am fost cea mai entuziasmata de acasta excursie. Evident ca in prima zi mi-a fost rau. In a doua zi am plans. In ultima zi nu voiam sa se termine si as mai fi stat o luna 🙂 Partea cu raul de mare (manifestat usor dar totusi) a trecut simplu pentru ca nu am mai mancat cat eram pe barca, ci doar seara la destinatie. Asa ca m-am intors din Italia cu ceva kile in minus ceea ce nu e de colo.

In rest viata pe barca este ceva frumos.

Dimineata te trezesti intr-o marina frumoasa sau macar cu un peisaj de vis.

Cine se trezeste primul face o tura pe mal sa aduca cafea pentru restul marinarilor.

Apoi plecam pe mare timp in care se intampla si masa de pranz cu ce s-a cumparat de la magazine in port, o rosie, o branza, o maslina…

Sailing all day cu ceva pauze de inot.

Ancorare in port, vizita si cina pe mal, fiecare loc mai frumos ca altul. And repeat.

Coasta amalfitana e renumita si cunoscuta mai ales din filme, Positano, Capri, Ravello aici le gasesti. Sau pentru foodies ca noi pentru cea mai buna mozarella (Campania, duh) si lamai de Sorrento (aici s-a nascut limoncello). Loc de vacante si distractie inca de pe vremea romanilor, azi Positano si Capri sunt loc de pelegrinaj pentru rich&famous, cu hoteluri si restaurante atarnate pe stanci si cu peisaje instagramabile oriunde te uiti. Poti sa o vizitezi si cu masina pe uscat dar strazile sunt foarte inguste, traficul vara e infernal, parcare imposibila si preturile la hoteluri exorbitante. Cea mai buna varianta este cea pe mare, cu casa dupa tine, fara trafic, cu parcare in centru (porturile sunt atractia in toate orasele de pe coasta).

Locul nostru de plecare a fost Salerno, un orasel dragut si cochet refacut recent in zona de marina si faleza, inghesuit, vechi si pitoresc pe stradutele laterale.

Aici ne-am dat seama ca suntem in patria mozarellei…Campania.

Am incercat o pizzerie, foarte buna, care isi facea mixul propriu de faina (foodie man a fost impresionat), Pizzeria da Smorfia.

Un restaurant care ne-a placut foarte mult in Salerno a fost Tramp’s Pub. Nu avea meniu, iti aducea la masa ce au gatit in ziua respectiva pana ziceai ca nu mai poti. Patronul facea un spectacol fantastic si servea la masa. De exemplu la masa de langa noi au cerut servetele umede si le-a spus “sigur”. A luat unul uscat, a turnat apa pe el, a stors o lamaie si gata, servetel umed :))) Am cerut cafea, nu avea, dar a trimis pe cineva la barul de langa. Am cerut un taxi la plecare, a zis ca nu cheama, a strigat un baiat de la bucatarie si pe tatal lui care statea pe acolo cred si ne-au dus ei in port cu masinile personale fara sa accepte bani. Mancarea de taverna, cu un gust si arome incredibile si greu de reprodus.

Amalfi e orasul principal de pe coasta care ii poarta si numele, fost capitala a republicii martitime, fost loc de vacante pentru artistocratii britanici, actual face parte din Patrimoniul Unesco. Toata actiunea are loc in port, in piata domului si pe strada pietonala centrala. Are si cateva plaje pietroase pe modelul “sardine inghesuite dar foarte asortate la umbrelutze”.

In Amalfi am mancat la Ristorante da Teresa, un loc unde se ajunge numai cu barca pusa la dispozitie de restaurant si care vine sa te ia la ora rezervata. Meniu de peste traditional, si o multime de feluri fuori menu. Adica nu le afli pretul abia la sfarsit. Dar s-a terminat cu bine.

Tot in Amalfi am incercat si traditionala sogliatella si cat sorbeto de lamaie am putut sa mancam.

Ravello este un oras muzical, aici au loc festivaluri muzicale pe o scena deschisa cu vedere la mare si sunt vile in care au trait si lucrat compozitori. La asa peisaj nu e greu de imaginat cum le venea inspiratia. Se ajunge din Amalfi cu masina sau cu autobuzul turistic open deck, o plimbare superba pe un drum imgust marginit de vile si livezi de lamai.

O plimbare prin centrul orasului si o inghetata si trec 2 ore imediat.

Eeeeeeei Positano, orasul din toate filmele si care mi-a umplut feedul de instagram toata vara…din pacate de aproape asu de pe mal (taoate pozele alea erau de pe apa) nu mi s-a parut la fel de frumos. Foarte (prea, mult prea) turistic, numai terase si magazine si o plaja micuta, hoteluri scumpe rau si restaurante overpriced.

Cum a trebuit totusi sa mancam in seara respectiva am ajuns la Buca di Bacco, bun nimic de zis dar nimic deosebit.

Restaurantul care mi-a placut cel mai mult din toata saptamana a fost La Conca di Sogno, situat undeva langa Positano si unde se ajunge numai cu barca. Cand faci rezervare se rezerva si parcarea pentru barca in larg si apoi te aduc ei cu salupa la mal. Pastele cu soici au fost de poveste, pestele la sare si el, deserturile cele mai bune.

Restauarntul avea si o plaja si un bar unde as mai fi stat o luna.

Sa trecem la insule. Cea mai mare este Ischia si am vizitat doua porturi, St Angelo si Forio.

St Angelo arata ca o bijuterie, ingrijit pana la ultimul ghivecel din fata portii si numarul casei din ceramica. Aici veneau multi nemti in vacanta printr-un program de bonuri si Angelika vine si azi.

In port am gasit multe patiserii care ne-au facut micul dejun o complicata alegere (not!)

Ristorante Celestino a fost alegerea noastra in St Angelo si a fost minunat.

Forio este al doilea port vizitat pe Ischia, mai putin turistic, nu e o statiune ca St Angelo ci mai mult orasel. Aici a fost cea mai frumoasa marina dupa cea din Capri.

Pentru masa am mers la un mic restaurant care avea un meniu fix cu degustare de vinuri de pe Ischia, La Pietratorcia, ne-a impresionat cel mai putin ca mancare si cel mai mult prin aspectul domnului bucatar, un italiano vero 🙂

Ventotene e o insula mica de care nu mai auzisem pana acum dar ar fi trebuit. Pentru ca aici s-a nascut Uniunea Europeana (mai precis in inchisoara borbonica de langa unde un anume domn a scris in captivitate manifesul a ceea ce a devenit UE). Pe insula se afla deci o fortareata bine pazita si cu o saptamana mai devreme aici se intalnise Angelika cu omologii ei francez si italian sa discute despre Brexit, istoric si ironic in acelasi timp.

In rest insula si-a pastrat farmecul si arata chiar darapanat…poate nu vor sa o faca chiar un centru turistic. Nici inchisoarea nu se mai viziteaza. Dar peisajele sunt superbe si o poti vedea toata in 2 ore, este chiar o insulita mica.

Am mancat la La terazza di Mimi, deja ne invatasem, restaurant pe mal sau pe creasta, meniu de peste, personal roman 🙂 A, da, am uitat sa zic, la toate, dar absolut toate, era cel putin un chelner roman. Si aici pe Ventotene, care era cea  mai mica, erau 4 in acest restaurant. Am incercat supa de linte de Ventotene (una din putinele plante care cresc aici) si am primit un tort pentru cei doi Alexandri din grup.

A doua zi ar fi trebuit sa plecam dimineata dar cum se intampla pe mare, mai vine o ploaie, o furtuna. Am incercat sa facem niste diving dar cu furtuna eu am zis pas si m-am dezechipat rapid in timp ce ghidul ne explica cum, daca se umple pneumatica de apa, trebuie sa o scoatem cu masca de fata…no, grazzie. Foodie man a fost mai curajos. Asa ca eu am ramas in port, unul foarte frumos sapat in piatra de romani. Am dat o tura pe faleza si am dat peste un nene cu o taraba cu produse locale. I-am cumparat toate smochinele proaspat culese, o punga de capere imense in sare si una de oregano care mi-a parfumat cabina si valiza, toate produse locale cu vreo 10 euro.

Ne-a prins si pranzul pe insula asa ca am mancat chiar la botul barcii la Porto Vecchio. A fost fenomenal, al doilea pe lista mea de preferinte.

In sfarsit dupa pranz am putut sa iesim in larg, chiar sa facem si niste actual sailing ca batea ceva vantul si am ajuns in Capri. Capri este foarte frumos dar tot un fel de pomul laudat ca si Positano. Marina superba refacuta acum cativa ani cu fonduri europene, cu dusuri frumoase si cu biciclete ca sa te duci pana la dus. Lux, ce sa mai.

Pentru ca am ajuns seara am putut sa ne bucuram cat de cat in liniste de insula, zilnic aici se varsa 20.000 de turisti de o zi care vin dimineata si pleaca seara. Mai mult nici nu ai nevoie ca sa o vezi.

Oraselul arata ca un mini mall, numai cafenele si magazine de branduri, multe cu colectii speciale pentru Capri. Si nici nu e de mirare la ce yachturi parcheaza aici zilnic.

Totusi e placuta o plimbare prin mall, de fapt aduce mai mult cu Caesar’ Palace din Las Vegas, pana si cerul avea aceeasi culoare 🙂 Si un espresso e numai 5 euro 😉 Este insa de neratat pentru niste foodie ca noi pentru ca aici s-a nascut salata caprese si torta caprese, panino caprese si limoncello (zic unii).

Am mancat la E Divino, un restaurant bine ascuns pe stradute si cu design deosebit. Amenjat intr-o casa veche, mesele erau puse printre mobila, inclusiv langa un pat, masa pe care si-au si ales-o foodie kids 🙂 Si din nou italian food at its best. Plus chelner roman 🙂 Deja skipperul nostru ne banuia de o conspiratie, el alegea restaurantele dar totusi gaseam romani.

A doua zi la prima ora ne-a trezit un tzunami…primul feribot cu turisti s-a varsat pe insula. Si a continuat asa din sfert in sfert de ora. Ne-am trezit repede sa luam funicularul din port sa urcam in Capri dar deja coada era prea mare. Asa ca am luat un taxi caprese, o masina taiata care se gaseste numai pe insula. Foarte dolce vita.

Ne-am facut cu greu drum printre grupurile de americani de pe croaziere, cu numar in piept,  casti pe urechi si ghid cu stegulet si am gasit o cafenea pentru prima colazione.

Inca o plimbare scurta pe strazile de mall si gata, am fugit, nu am mai rezistat.

Am apucat sa cumpar o torta caprese si ne-am urcat repede pe barca.

Inca o mica galerie cu poze dulci din toata vacanta, cele mai intalnite erau evident cele cu lamaie dar si baba au rhum si dolce di limone.

Tips&tricks pentru o saptamana la sailing.

Ia jumatate din hainele pe care te gandesti sa le iei, o sa traiesti mai mult in costumul de baie si nu lua incaltari cu tocuri. O pereche de tenisi si una de papuci iti ajung, mai ales ca pe barca stai descult.

Pune tot bagajul intr-o geanta tip duffle (nu hardcase) pentru ca locul de depozitat este minim spre inexistent si 6 valize hardcase ar ocupa cam toata barca. Ia cu tine niste prosoape de microfibra (noi am gasit la decathlon) pentru ca sterg repede si se usuca la fel de repede (pe barca e umiditate mare si nu se usuca in veci un prosop traditional). Nu ar strica o husa acvativa pentru telefon, e apa peste tot si riscul sa se ude e maxim. Un prelungitor nu strica ca toata lumea sa isi incarce cate ceva si pe barca sunt numai 2-3 prize. Multa multa crema de soare, si la umbra te bronzezi pe barca.

Daca ai ceva inhibitii o sa iti fie greu pe barca, toata lumea stie cand te duci la baie 🙂 Also, daca ai rau de inaltime sau ceva issues cu echilibrul fa-ti curaj de acasa, urcatul si coboratul de pe barca se face pe barna. Norocul meu ca am nume de campiona olimpica la sportul asta 🙂

Pe barca nu exista televizor. Pentru entertainment ia de acasa un iphone bine incarcat cu muzica si o boxa wireless. Si evident Ipad pentru copiii care se vor plictisi pana la urma sa admire peisajul sau cand toata lumea e la coada la baie la dus.

Am inchiriat barca prin Sailing Europe si am cerut in mod expres un skipper local italian, nu de alta dar ne interesa foarte tare sa cunoasca carciumile din zona. Altfel te poti trezi cu un nene rus care conduce barca super dar habar n-are ce e o sfogliatella. Pe langa costul inchirerii barcii si al skipperului trebuie sa pui la socoteala benzina (daca nu e vant se merge cu motorul), parcarea in fiecare port (care difera de la unul la altul si in functie de dimensiunea barcii), si faptul ca la masa platesti si pentru skipper.

Pentru a tine socoteala la toate cheltuielile de grup (restaurante, supermarket, cafele si sucuri, si ce se mai aduna) am folosit un app grozav, Cost Split – Group Expenses, care elimina orice discutii despre cine ce are de dat, asta daca si introduci in ea cine ce a platit 🙂

La final o sa las aici niste poze de asfintit pe mare, ceva mai frumos nu exista. Si imi fac curaj pentru anul viitor, foodie men au declarat ca vacanta de vara la sailing e cea mai tare.

4