Pietele din Provence

Azi au inceput scolile…pfui ca lunga a mai fost vacanta asta si multe teme am mai avut. Dar de acum gata, am timp sa imi scriu compunerile. Si prima compunere face parte din foiletonul “Le vancances de famille foodista en Provence”. Ei da,  foodista, ca francezii astia nu ar lasa si ei un englezism in pace si l-au pocit asa.

Buuun, si de inceput incepem cu povestea despre piete, caci acesta a fost unul din motivele pentru care am fost in vacanta in Provence, sa mergem la piata. Ca asa am citit io ca e frumos tare la piata la tara la francezi, ca e una din institutiile lor de baza, ca mersu la piata e o placere, si ce mai, Peter Mayle e de vina ca mi-am tarat copiii pe la tarabe. Chestie care desi suna foarte cult asa (pdv foodie), poate sa si ricoseze. “Unde ai fost in vacanta? Pai m-a dus mama la piata”. Si o chestie ca asta naste diverse idei, cum am patit cand m-a chemat la gradi ca foodie kid a zis ca il pune mama sa umble in gunoi si “se poate doamna…”. Pai de fapt noi colectam selectiv gunoiu si peturile le aruncam separat, da uite ce a iesit.

Dupa ce am studiat unde si in ce zi se tine piata (ca e in fiecare zi in alt sat/comuna) eram pornita pe fapte mari.

Prima zi, primu lucru am mers la piata din Aix (unde am si rezidat). In Aix piata se intampla volant asa, in parcarea din piata centrala, pana pe la 3, iar la 4 numai e nimk, da nimik. O organizare brici. Are doua parti, una cu fructe-legume si cam tot ce e de mancare, una cu talcioc unde se vand toate alea care nu mai trebuie la nimeni. Am patruns noi fericiti si uitandu-ne la toate cele, frumoase si aranjate, cu un copil de mana si cu DSLR de gat incercand sa fac poze care mai de soi. Chestie care s-a dovedit mission impossible ca era lume buluc, pana sa stau sa potrivesc eu obiectivu,  sa aleg unghiu ala si compozitia cealalta, copilu tragea de zor catre taraba cu carnati unde erau feliute taiat spre degustare…no way in hell sa fac si io o poza. Asa ca am clacat si m-am dus glont la magazinu foto si mi-am luat un compact cool mov si am putut sa imi fac si eu talentu. Revenind la piata in sine, ce mai, raiu pe pamant, roadele pamantului care mai frumoase si mai gustoase. foarte misto era ca puteai sa gusti din toate, erau taiate bucati de pepene si caise si rosii si carnati si branza. Pai daca dai o tura iti cam trece foamea.  In cosuri, farfurii si castrone zeci de feluri de masline, condimente, si paine, multa paine. Mi-am luat si eu un cosh din ala frumos dupa care m-am pus sa il umplu ca sa blend-in cu lumea. Am luat niste caise bune bune, din alea cu gust cum rar se mai gasesc, niste capsuni parfumate si un pepene. La pepene discutia a fost asa: “pour quand?”, pai cum pentru cand, pai acu vreau sa il cumpar. Nu zice ea, cand il mancam….aaa, pai diseara cred. Si alege bunicutza din morman un pepene, bun de mancat diseara. Cool servicu, asa ca un consultant personal de shopping. Pepenele era galben din vestitul soi de Cavaillon, care cica e de vis. E uite ca n-a fost chiar de vis, sau nu din visele mele. Am mancat eu si mai buni si mai parfumati pe la noi. Si ne-am mai plimbat vreo jumate de ora pe la tarabe, si ce mai, nici nu putea incepe mai frumos vacanta noastra de foodista.

[nggallery id=19]

Alta zi, alta piata, de data asta Isle de la Sorgue. Satul asta e faimos pentru antichitati, cica ar afi cel mai cel dupa Paris. Dar aici are loc si o frumoasa piata cu mancare. Am ajuns relativ tarziu pentru piata, pe la 11 si singura parcare din sat e aia de la gara si era aproape full dar am mai gasit loc undeva la capat. Adica pana ieseai din parcare faceai cam 8 minute pe jos. Caldura mare mon cher, dar inarmati cu palarii, apa si cosul meu cel nou, am luat-o incetinel catre locul cu pricina, care nu a fost greu de gasit ca era piata cat tot satu, intinsa pe toata stradutzele, pe langa un parau ce strabate satul…tarabe peste tot, numai ca nu erau cu mancare. Tone de fete de masa colorate, artizanate din lemn, prostii chinezesti din plastic, si din loc in loc cate unu care vinde pepenii galbeni cei faimosi. Ceea ce ni s-a parut dubios asa, si tot intrebam pe oamenii aia, “unde e piata? pai asta e…nu, zic eu, aia cu mancare…pai asta e”. Ma rog, am luat-o la picior pe stradutzele inguste, unde se mergea om langa om gen iesit de pe stadion dupa concert…ceva era putred in Danemarca, unde naibii e piata aia. Intr-un final, dusi de raul de oameni am ajuns in piata centrala din jurul bisericii, unde era piata cu mancare. Frumos tare si de toate, tarabe intregi pline cu ceapa de x feluri, masline de y feluri, rosii de z feluri, foarte greu sa alegi daca nu le cunosti ce si de ce.

[nggallery id=20]

Asa frumos ca ne-am hotarat sa cumparam una alta si sa facem un picnic dupa, caci pe malul paraului era un parc unde toata lumea statea la soare, la picnic sau cu picioarele in apa. Tres jolie. Asa ca am luat si noi o fata de masa (cine are boala cu textile, aici era loc de murit pe loc), o paine, niste carnati, branza, o rosie de un kil (jur ca atata avea) si a fost un lunch foarte dragutz.

Ultima piata din poveste este cea din Lourmarin, nu a fost pe lista mea initiala, dar am mers la recomandarea gazdei noastre. Si aici buluc de masini, francezii astia chiar iau in serios treaba cu facutul pietei. Numai ca, deh recomandare americana, la Lourmarin mai mult talcioc decat mancare, si unele fructe  aratau cam de la engros asa, pai daca astea sunt culese din padure si puse frumos asa de cultivator…Ulterior am aflat de la aceeasi gazda ca de fapt multi vanzatori sunt doar vanzatori nu si cultivatori si ca mai toti isi iau marfa de la o piata imensa de gros din Carpentras. Puf si mitul pietei de la tara….

In rest multe tzoale aka carpe, cam cum erau prin Obor pana la remodeling, artizanat african la greu, si alte tinichele. Ne-a placut in schimb taraba unui nene care vindea diverse sosuri la borcanshe, care nu ne-a lasat pana nu ne-a dat sa gustam din ele si ne-a povestit cum a fost el la marea neagra prin anii 70. Am luat si noi un pesto de rucola, unu de rosii uscate si unu cu o crema de anghinare cu uturoi asa buna ca as fi mancat cu lingura tot borcanu (nu e totusi indicat). Si mie nici nu-mi place anghinarea.

Acu de ce sa zic era si mancare suficienta, cel putin cat sa o mai punem de un picnic, dar nu asa frumoase ca in Aix, si atmosfera de talcioc era prea evidenta. Foodieman nu s-a lasat pana nu a luat un cochelet la rotisor cu tot cu cartofii pe care se scursese zeama lor, alta branza, rosii, sunca, paine…the works. De data asta am iesit din sat pentru picnic si ne-am oprit pe o margine de drum si pot zice cu mana pe inima ca a fost cea mai buna masa din toata vacanta asta.

Am mai incercat noi intr-o zi sa mergem si la piata din St Remy en Provence dar turna cu galeata asa ca i-am dat un ocol din masina. In loc de concluzie, in Aix e cea mai placuta atmosfera, in Isle sur la sorgue cea mai mare selectie de food  iar la Lourmarin cea mai mare selectie nonfood.

So, pentru o vacanta in Provence trebuie o excursie si la piata ca e prea frumos, si incercati si un picnic ca s-ar putea sa va surprinda foarte placut.

Au marche!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

5 thoughts on “Pietele din Provence

  1. bzl

    am si eu o scurta si mica mica intrebare : cat a fost pretul cazarii mediu/noapte in provence ? banuiesc ca ati inchiriat o casuta, nu ? multam fain pentru dimineata placuta pe care o am datorita pietei facute prin regiunile din provence 🙂

  2. Adinuca

    La Isle de la Sorgue nu toate rosiile alea sunt Inima de bou. Multe din cutiile alea contineau rosii Marmande sau Beefsteak, alea galbene de pe fundal par a fi Golden Sunrise iar alea mai rozalii pot fi Pink Wonder. Si la 2 euro cutia sa mai aud pe cineva despre cat de scumpe sunt legumele in Romania.
    Dar cu toate astea mi-ar placea sa pierd vremea printr-o astfel de piata, fara copii totusi.

  3. Pingback: Foodie Family eats in Provence | The Foodie Family

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *