The Foodie Family

Soul food in NY

Posted on 14. Oct, 2011 by Monica in Foodie Travels

E o regula in foodie family care zice ca o data pe an foodie aia mari se duc singuri intr-o vacanta, once a year asa. Si anul asta vacanta cu pricina am aranjat-o la inceput de septembrie, sa imi revin dupa prima vacanta de vara de scolar (a se citi cu multe teme). Fiind fericitii posesori de 2 bilete din alea free date pe milele stranse intr-un an de munca de foodie man, iata-ne pentru 5 zile in NY, un fel de city break mai lung. As fi vrut eu la San Francisco ca cica e mai foodie, da acolo n-avea bilete din astea free, asa ca am juns la NY. Stiam deja locul, nu mai avea de vizitat nici un muzeu/monument/loc de maxim interes si aglomeratie turistica, asa ca am putut sa ne axam pe ce e mai interesant, adica MANCARE.

Fericiti cu gandul la mini vacanta am ajuns noi in orasul care nu doarme, bla bla, stat la coada imensa de la vize, intrebati intrebarile tipice (cat stai, unde, si de cand esti insurat cu doamna ). Bun. Luat taxi galben catre hotel, ajuns frumos in Manhattan si hai sa ne cazam. La receptie omu dragutz, iata cheia, iata cand si unde e micu dejun, a si inca ceva, stiti azi e dl presedinte in NY (conferinta ONU) si are intalnire cu omologu palestian iaca aici peste drum la biblioteca din sat si baietii aia in costum cu casca in ureche inchid hotelu in 15 minute. Boaaa, bre pai trebuie sa fac si io un dus ca vin de la naiba, alea alea. Nimic, nu exista, ori iesi acu ori peste 4 ore. Cat sta oameni aia doi sa dezbata probleme grele de poitica externa nu misca frunza pe strada asta. Bai io aicia nu stau ca ma ia somnu si trebuie sa ma tin treaza cu ora cea noua. Asa ca am iesit urgent.

Ceea ce s-a lasat cu o plimbarica placuta pe strazile pline ochi de politie, your safety first and stuff, si cu niste cautari frenetice de jucaria aia din Cars 2 vazuta de fi-miu pe net (va spun, nasol cand incepe copilu sa caute pe net) fara care nu mai poate trai. Noroc ca la astia Toys’r'Us ii cat Unirea si am gasit pe la subsol avionul de spionaj in care incape si Bucsa si Holly Viteza. Am mai ars noi 4 ore dupa care hai inapoi la hotel ca eram rupti. A inceput sa ploua maruntel si romantic, mai mai sa dau in Singin’ in the rain, cand la margine de drum ditamai bariera, masina blindata, baietii cu casca si alte acareturi. Nu se terminase discutia politica grea (personal nu cred ca o vor scoate la capat ever cu fashia aia da ma rog, trebuie sa faca si ei ceva). Si uite cum, impreuna cu alti zeci de riverani am stat in ploaie, la margine de baricada. Vreo 45 de minute asa. Dupa care, de ploaie cred, ca discutia grea tot nu era gata, ne-a format grupuri de cate 10 si ne-a dus cu escorta politiei cei 20 de m pana la hotel.

Noroc ca planul serii a fost sa mancam in hotel ca altfel nu mai era chip sa iesim si ramaneam morti de foame. Usor si light ca a fost o zi lunga, ceva japanese fusion.

De a doua zi, planul a fost sa mancam si noi local, adica mancare americana adevarata, cum am tot vazut in emisiuni Man vs Food.  Portile alea imense si mancarea aia care arata groaznic si la teveu tot zic ca moama ce buna e. Asa ca am trecut pe lista the best hamburger, spare ribs si fried chicken, mai american ca astea nu se poate.

Conform foodie tips de pe net, cel mai bun hamburger din NY se gaseste in locul numit The Burger Joint…hm da, numele are clasa nu gluma. Cica e localizat in holul hotelului Le Parker Meridien. Razbatem noi printr-o ploaie torentiala (care a durat 3 zile), uzi pana la ciorapi. In holu cu pricina o liniste maxima, unde sa fie unde sa fie, nimic evident. Dupa receptie, pe un culoar care de obicei duce la baie, o usa miiiica mititica, The Burger Joint   Mic, inghesuit, plin ochi de newyorkezi in pauza de masa, cu cravata bagata sub camasa sa nu dea cu mustar pe ea. Cu pereti mazgaliti de miile se oameni trecuti pe acolo. Cozy asa.

O coada maricica dar care merge repede, un avizier pe perete cu bonuri de comanda in mai multe limbi de circulatie, si o usa pe care scria “Do not lean on this door. It opens Soprano style” Huh? Cine s-a uitat la Soprano sa imi zica si mie ce inseamna asta.

Ideea e asa: iti completezi bonu, il dai cand ajungi la tejghea, cine nu are bonu scris se duce frumusel inapoi la coada da? Nu ca ar fi complicat ca nu au decat hamburger si cheeseburger, cartofi prajiti, cola si bere. Iti spui numele si te striga fata cand e gata. Ceea ce s-a dovedit cam greu cu un Andrei (the foodie man), o Andrea si un Andrew (really, what are the odds?). Intre timp io m-am zbatut sa fac rost rost de doua locuri in haosul organizatoric tip care unde si cum apuca. Precizez ca mai era si o muzica rock data tare si niste escavatoare din strada ceva de te lua capu.  Intr-un final am pus mana pe hamburgeru cu pricina, ambalat sexi intr-o hartie alba.

Desi arata nasol rau, domne chiar era bun. Bun rau. Nu prea mananc eu des din astea, si referinta mea sunt aia facuti de mine acasa, ca ce mancam in facultate de la mc nu se pune. Dar buni. Chifteaua nu are nimic in ea, da nimic, era numa carne tocata si grataragita. Tot schepsisu statea in grataru pe care ii face ca are gust ca la iarba verde, in sosurile si altea alea din chifla si anume: frunza de salata, rosie, ceapa, muraturi, mustar, ketchup si mayo. Clar merita inghesuiala.

Alta zi, alta din plan, si anume puiul cel prajit, mama lu kfc. Care, tot according to the net, este locul numit Rack&Soul, aflat la margine de harlem. Si unde are si very good spare ribs. Not the fanciest area, dar safe oricum. Sambata cu pricina se intampla si o piata ceva pe acolo.

Restaurantul e si el cozy, gen restaurant de familie, cu un morman de lemne de mar pentru afumat carnurile asezat frumos la intrare.

Am comandat scurt si la obiect. Pui prajit, spare ribs, pulled porc. Am luat din toate, oricum nu aveam cum sa terminam nici o portie dar am zis sa gustam cat putem. Pe langa mancare cu niste side dishhes, am mai comandat si Icead Tea (adica ceai facut si racit, foarte bun si fara zahar) si limonada (tot home made) si cu refill cat poti sa bagi in tine la 4 dolari.

Eu m-am luptat cu fried chicken, cartofi prajiti (cu coaja cu tot) si coleslaw. Extra crispy pe afara, extra juciy pe dinauntru, foarte gustos. Nu e deep fried ci prajit pe fiecare parte intr-un ceaun custom made pentru carciuma asta.

El a rapus vitejeste niste spare ribs, pulled pork, macaroni and cheese si ceva cartofi dulci. Deci nu am mai mancat pana acum asa porc, probabil ca nicaieri nu il mai afuma cu orele cum zicea aicia. Extraordinar, zau. Numa pt porcu ala si m-as mai duce la NY o data.

In afara de asta am mai calcat si doua fripturarii, cu vaca din aia americana buna buna cum numa la JWSteakhouse mai are. Numai ca portile sunt de 4 ori mai mari. Am stat satui o saptamana dupa ce am venit acasa.

Deci real american food exista, si e foarte foarte buna, mai ales cand ploua afara. De iti merge la suflet.

Tags: featured