Ei si iata ca dupa vreo 2 luni de cand s-a intamplat, m-am invrednicit si eu sa scriu despre frumoasa intamplare. Atunci eram busy cooking and now I’m not asa ca am timp de compuneri, si dupa cum am promis voi folosi vacanta non cooking sa scriu despre ce a fost si ce am gatit.

Intr-o duminica de decembrie cand am fost sous-chef gelatier la Bacania Veche, Mazi mi-a propus sa ne vedem intr-o seara la noua cafenea de la Hilton, sa incercam meniul, impreuna cu alti bloggeri. Duh…normal ca vreau. Si uite asa am strabatut eu tot orasul sa ajung la Hilton intr-o seara. Pana acolo am tot remomorat ce de chestii am patit eu la Hilton: primul meu interviu pentru un job ( pe care l-am si primit 🙂 ), nenumarate nunti si botezuri de prieteni, nesfarsite si plictisitoare conferinte financiare (datorita jobului mentionat de care intre timp am scapat), nenumarate cursuri si traininguri, sedinte si AGA si alte adunari extremelly boring.  Ei dar seara asta se anunta mult mai promitatoare si deloc plictisitoare.

Dupa ce am facut cunostinta cu ceilalti meseni si bloggeri, Elena si Madalin, si am depanat povesti cu Florin si Mazi am studiat si comandat din noul meniu.

La inceput am luat un asortiment de antreuri, terina de porc si rata, foie gras, chevice de peste spada…foarte bune. Mie doar una nu mi-a placut asa deosebit, terina de porc ca avea un sos de mere dulceee care mi-a amintit de macarea de cantina de la scoala in Anglia, de care nu ma leaga amintiri prea placute (cantina, nu scoala 🙂 )

La felul doi am zis totusi sa continui cu un fel  british (daca tot m-au napadit amintirile), si anume fish and chips. Si am primit o portie imensaaaa, da imensa. Deci nici dupa o zi la ski nu as fi putut sa termin portia aia. Dar pestele (cod parca era) a fost foarte gustos, si paneu de pe peste a fost comme il faut, crocant si auriu.

Dupa cum stie orice cititor/fan Jamie Oliver, la fish and chips trebuie si piure de mazare, ceea ce am si primit, numai ca…piureu asta nu prea a fost pe gustu meu, un pic cam multa ceapa si un pic cam putina sare as zice. Dar overall my fish and chips a fost bun.

La incheiere desertul, care este in cazul meu, criteriul dupa care judec restaurantele (si painea; foodie man le judeca dupa friptura de vaca 🙂 ). Am luat sufleu de ciocolata, crema de zaharars si tarta cu lamaie.

Eu am gustat crema de zahar ars si tarta. Pe crema era si un ornament de zahar caramelizat pe care am incercat sa il si mananc (I know ca era decor, dar arata minunat) dar nu prea am reusit…era putin cam gros (ca sa cuprinda alunele probabil) si deci prea tare pentru rontait (si zau ca m-am straduit). Crema foarte foarte buna. Tarta de lamaie si ea extraordinara dar din nou m-am “certat” cu decorul, pentru ca avea o bezea mica (which I totally get ca asa e in multe retete, cu bezea deasupra), 3 afine, niste biscuiti pisati, o aluna de padure si o bucata din caramelu tare rau….mmm…too much of a good thing zic. Tarta de lamaie e buna asa goala cum e ea, sau hai cu bezeaua (a la americana), dar restul? Se cam aglomerase treba si gustul. Dar buna tare tare.

All in all, as zice ca inainte de o noapte in Tribute, o cina lejera (note to self: nu comanda imensul fish cu chips) la Hilton Cafe merge de minune.

Note: pozele sunt de la Mazi ca eu nu am avut aparatu, am venit direct de la birou si in fuga diminetii l-am uitat, asa ca merci mult. Daca vreti si alte perspective asupra cinei cu pricina iata aici ce au povestit Mazi, Elena si Madalin.