Anul asta de Pasti am fost in Istanbul. Dupa stresul si nervii santierului am cautat un loc fara aglomeratia specifica sarbatorilor si am ales Istanbulul pentru ca era o tara fara Pasti si am sperat sa nu fie aglomerat. Si pentru ca este o destinatie foodie. Si pentru ca Crazy Mother Cooker a zis ca e super. A fost super dar nu am scapat de aglomeratie.

Si ca o destinatie foodie, trebuia sa fie si un curs ceva de mancare specifica. Am cautat si am ales Cooking Alatuka, pentru ca era printre cele mai bine cotate pe Trip Advisor. Locatia e accesibila pentru turisti, fiind la cateva stradutze de Moschea Albastra.

Cursul este tinut de Eveline, diplomata la Cordon Bleu Paris si cu experinta in bucatarie de restaurant Michellin, care s-a indragostit de Istanbul intr-o vacanta si s-a hotarat sa se stabileasca aici. Mereu mi s-a parut extraordinar sa poti sa te muti undeva de tot, pentru ca ti-a placut in vancanta. O ajuta Feyzi, chef  local care nu rupe o boaba engleza, dar destul de prietenos.

Grupul a fost format din turiste din America si Australia. Ma tot intreb, de ce nu vin si europeni la cursuri din astea? Mereu sunt singura de pe batranul continent.

Ne-a fost prezentat si explicat meniul si am trecut la treaba: curatat de rosii, taiat de legume, etc. Cand s-a cerut un voluntar pentru aluatul de prajituri normal ca m-am oferit.

Altcineva a calit bucatele de miel, un grup a taiat rosiile si Eveline a pus lintea la fiert.

Primul fel pus la fiert a fost o mancarica de fasole verde. Ce mi s-a parut nou si intersant a fost asezarea in straturi a legumelor in oala (un strat ceapa, unul de rosii, unul de fasole, repeat) pentru a nu fi nevoit sa amesteci in mancare, iar aromele putea sa se combine linistite. Al doilea trick la felul asta care altfel mi s-ar fi parut banal de facut, este sa lasi fasolea sa se raceasca in zeama de gatit si sa o pastrezi in zeama in frigider,  scoti pe farfurie fara zeama doar la servit.

Tocanita de miel cu vinete, denumita popular “Sultan’s delight” necesita vinete coapte. In timp ce Eveline shoca americancele cu modul de copt vinetele direct pe flacare de aragaz, eu m-am dat mare cunoscatoare al pregatirii al acestor legume, ca doar asa le facem si noi. Problema a aparut cand a venit momentul curatarii.

Eu am invatat si o practic in mod curent asa: pui vanata pe ziar, tai in doua si scoti pulpa cu o lingurita intr-o sita sa se scurga. No way, mi-a spus Eveline. Vanata o ti de codita, fara sa atinga ziarul si sa absoarba zeama, si o cureti de coaja avand grija sa iei cat mai putina pulpa, si o pui in vas FARA SA O PUI LA SCURS, ca zeama are toata aroma. Dar e amara, am zis eu. Si daca asta nu a fost de ajuns, a tocat vanata cu un cutit. Dar nu oxideaza? am sarit eu de colo. Noi folosim un cutit special de lemn pentru asta. I-a tradus lui Feyzi toata tarasenia si el mi-a aruncat niste priviri de “habar n-ai tu sa gatesti”. OK, asta inseamna diferenta culturala.

Am trecut la pregatitul prajiturelelor. Din aluatul framantat de mine ( mi-a fost dor de Kitchen Aid in minutele alea) am facut niste bilutze pe care trebuia sa e aruncam (la propriu) in tava ca sa se turteasca pe fund. Nice dar greu cu tinta in rand ordonat.

Apoi am pus un motz de aluna de padure 🙂 si le-am dat la cuptor.

Urmatorul fel la rand, chiftelutele de dovlecei. OK, nimic special aici m-am gandit eu, razi dovlecei, ii pui la scurs (notice the obsesia cu scursu pe care o avem 🙂 ), etc. Dar iata ca am aflat ca se poate si altfel.  Se taie dovlecelu pe lung in 2 , apoi, tinut la unghi de 45 de grade, se da pe razatoare cu miscari cat mai hotarate si mai lungi, si minune mare, ce iese n-are pic de zeama si nu trebuie scurs.

Intre timp lintea a fiert si dupa ce am adaugat si alte legume, a trebuit sa mestecam INCONTINUU vreo 20 de minte sa nu se lipeasca. Am facut cu randul ca era foarte cald langa cuptor. Deci clar, eu nu fac supa asta acasa, sa o pazesc 20 de minte ca nu-i risotto.

Si gata, dupa atata munca eram gata sa mancam, noi si clientii restaurantului.  Cooking ala Turca este si  restaurant care serveste mancarea gatita de elevi. Daring, no?

Deci si in concluzie am gatit asa:

Ezogelin corbasi ( supa iute de linte cu bulgur)

Zeytinyagli taze fasulye (fasole verde) si Kabak mucveri (chiftelutze de dovlecei)

Hunkar begendili kuzu (tocanita de miel in sos de rosii cu vinete copate)

Serkepare (prajiturele de gris cu alune)

La plecare am cumparat din micul magazin al scolii un borcan cu fistic pisat si unul cu pasta de ardei capia (neiute, foarte aromata, si care e folosita la fel de des cam cum folosim noi pasta de tomate).

In concluzie, o dimineata frumoasa, nu cea mai fun in bucatarie (Eveline e cam scortoasa, nu face glume, doar fa aia, taie aia) dar am invatat niste shmecherii noi si interesante. A meritat fara indoiala! (check out the big knife…)

2