Italia este cu siguranta destinatia mea preferata, foodie sau otherwise. Zilele astea ma gasesc pe langa Vicenza (in calitate de “+1” pentru foodie man…este vorba de Italia, nu as putea sa refuz vreodata un “+1” in Italia). Aici zapada are inca 5o de cm si soarele bate ca la inceput de primavara.

In taverna din piata satului era plin aseara de familii italiene cu 3 generatii care iesisera la o pizza de duminica seara, multa galagie si voie buna, si gandul mi-a zburat spre Madalin si Cornel, cum ar fi apreciat ei locul asta traditional, cu meniul scris de mana pe jumate de foaie A4 rupta aleator, cu mancare adevarata pregatita de nonna, asa cum am apreciat si ne-am bucurat impreuna locurile pe care le-am vazut, mancat si baut impreuna in Italia in noiembrie.

Asa ca de la peisaj sau mancare sau atmosfera, nu stiu care, m-a lovit dorinta de a scrie despre minunata calatorie a celor trei food bloggers in Italia la mancat de trufe (printre altele). A fost cea mai frumoasa calatorie foodie a anului trecut (adica excursie cu scop precis si clar definit “sa mancam”) si sper ca si anul acesta sa repetam experienta.

Expeditia de mancat trufe a fost ideea grandioasa si minunata a lui Cornel, idee la care si noi si Madalin am rezonat imediat, desi pana la momentul planificarii excursiei nu ne vazusem la fata cu Cornel…era o pura prietenie online. Dar cu multa incredere si ademeniti de aroma de trufe ne-am luat degraba bilete spre Italia, unii din Bucuresti altii de peste ocean, si ne-am dat intalnire la aeroport, de unde ne-am urcat toti intr-un microbuz si am pornit la drum. Foodie Man a fost desemnat sofer si s-a distrat teribil la volanul autobuzului nostru 🙂

Prima oprire, pentru pranz cum altcumva, a fost la Serravalle Scrivia, unde cu greu am gasit o carciuma demna de inceputul excursiei noastre foodie. Desi am cercetat din timp ce si unde, locul ales inainte s-a dovedit a fi inchis. Dar ne-am descurcat si am gasit un loc cu scoici si calamari prajiti si pizza la cuptor de lemne, nu meganemaipomenit dar ne-am declarat multumiti pentru inceput.

Pe seara am ajuns in oraselul care urma sa ne fie cartier general pentru expeditiile din zilele urmatoare, Fossano, un mic orasel cu centru vechi si castel probabil si el foarte vechi, cu multe magazine de bomboane si dulciuri care in seara aceea (fiind Halloween) erau decorate in ton cu sarbatoarea. Care btw este zi libera in Italia….sa mai zica cineva ca halloweenu asta e o chestie americana. Era plin de copii pe strada care alergau din cofetarie in cofetarie sa primeasca dulciuri, cofetarii care ii asteptau pregatiti cu multe dulciuri. La asa colindat m-as baga si eu 🙂

In hotelul nostru din Fossano, am inceput cu degustari la bar, si unii din noi (nu spun cine) cu multe Dolce Vita…A fost cea mai buna gustare de bar din cate am mancat noi vreodata, gustare care aparea la fiecare pahar comandat, deci au fost cantitati serioase. Ceea ce pare a fi un mic carnat (colt drepta jos) este de fapt un tartar de vita de Fossano si a fost asa de minunat si grozav cum nu am mai mancat vreodata. Pur si simplu nu ne puteam opri , desi urma o cina serioasa cu meniu de degustare.

In cele din urma ne-am desprins de bar si am mers la cina in restaurantul hotelului, Antiche Volte, care se afla evident in subsol si avea niste bolte vechi.

Aici ne-am distrat cu un meniu de degustare la care a fost plin de “ahhhh” si “ohhhh” si alte comentarii relevante cum numai niste food bloggers pot face cand incearca un meniu interesant.  Ne-au placut mult Risotto al fondo burro, Gnochi cu seafood si coulis de rosii, Ravioli cu culatello.

De a doua zi am inceput sa exploram zona si sa ne oprim in fiecare sat mai mare, mai ales daca se arata prin zona vreo piata locala, adunare de standuri, degustare de vin. Peisajul de sfarsit de toamna pe dealurile acoperite cu vita de vin…de poveste.

La o astfel de mica piata dintr-un varf de deal am descoperit un mix de pasta de alune cu miere, pe care l-am gustat din trecere, doar asa de fun, si am sfarsit prin a cumpara un numar de borcane. Mixul asta il poti face si acasa, omul producator ne-a zis cum se face, pur si simplu pisezi mult si bine alunele de padure (roasted in cuptor inainte ca sa isi lase arome) si adaugi miere dupa gust. Evident ca asta a fost asa extraordinara pentru ca era cu alune de Piedmonte, dar rezultatul se apropie de adevar si cu alune de pe la noi.

Pentru pranz am ajuns la La Mora, la un restaurant aflat la capatul unui drum chinuit, pe malul unui lac, unde aveau evident “meniu cu trufe” : un sufleu de branza cu trufe, oua cu trufe, paste cu trufe. Chiar si peste tartar de vita au pus trufe.

Dupa ce ne-am mai potolit pofta de trufe ne-am indreptat spre epicentrul povestii cu trufe: Targul Mondial de trufe din Alba. Incredibil de multa lume, la vazut, mirosit, cumparat.

O alta masa cu trufe, de data asta chiar in Alba: carnaciori in sos de vin, paste si risotto cu trufe (pe aceeasi farfurie, ce sa ne mai incurcam), iepure in vin, asortiment de deserturi locale.

Inapoi la targ, de data asta cu scop precis. Sa ne luam o trufa frumoasa 🙂 Plin de producatori, mai precis cautatori, care isi expuneau trufele gasite, si poza cu “gasitorul”: porc sau caine. Dupa ce ne-am luat o trufa am mers cu ea la standul “juriului de trufe”, niste specialisti de o varsta respectabila care iti inspectau trufa si iti spuneau cat de buna e, daca sa o mananci azi sau maine sau poimaine, si cum sa o pastrezi mai bine.

Am gasit si un desert specific: inghetata cu trufe. Daca gandul de a manca inghetata de ciuperci nu m-a atragea prea tare, trebuie sa recunosc ca era foarte buna si la locul ei, chiar se potriveste in inghetata.

Excursia noastra a continuat cu nenumarate opriri pentru degustari de vin, poze in fata la podgoria Gaja (singura unde nu se fac vizite/degustari), opriri la fiecare bar cat mai obosit si ponosit in fiecare orasel in care beam cate un espresso adevarat in picioare la bar printre localnici.

Ce sa mai, a fost o excursie de pomina, si sper sa facem cat mai multe pe aceeasi tema 🙂

4